130 de ani de existență: Zeci de militari ai Batalionului 341 Infanterie Constanța au refăcut drumul victorios al eroilor dobrogeni din 1944-1945
Batalionul 341 Infanterie „Constanța” este continuatorul tradițiilor de luptă ale Regimentului 34 Infanterie și în curând va sărbători 130 de ani de existență. Astfel un detașament de 30 de militari din cadrul unității a refăcut drumul victorios al eroilor dobrogeni din perioada 1944-1945, organizând ceremonii religioase și depuneri de flori la mormintele și monumentele din localitățile Oarba de Mureș, Borșa, Chilioara, Carei, Piestany – Slovacia, Strani și Brno – Cehia.
„Întâlnirea dintre militari și urmașii celor pe care eroii regimentului i-au apărat, a fost emoționantă și a reînviat amintirea faptelor de eroism de odinioară. Slavă eroilor neamului românesc!”, au transmis reprezentanții MApN.