Accident naval pe Dunăre: Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un accident naval a avut loc pe Dunăre, în zona Călărași, duminică dimineață. O ambarcaţiune cu cinci persoane la bord plutea în derivă pe Dunăre, în zona Chiciu din Călăraşi, duminică dimineaţa, iar poliţiştii au stabilit că aceasta se lovise o barjă ancorată. Cele cinci persoane au avut nevoie de îngrijri medicale. De asemenea, conducătorul ambarcaţiunii a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi a anunţat că poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi au fost sesizaţi, prin 112, duminică, în jurul orei 5.30, cu privire la faptul că o ambarcaţiune în care se află 5 persoane pluteşte în deriva pe fluviul Dunărea, km 373, în zona Chiciu.

„Din primele cercetări a reieşit faptul că ambarcaţiunea în cauză a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunarea, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor cinci persoane şi avarierea celor două nave. Echipa operativă deplasată la faţa locului a preluat şi transportat cele cinci victime în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Călăraşi.

Sursa citată a menţionat că a fost testat conducătorul ambarcaţiunii pentru consum de alcool, iar rezultat a fost de 0.16 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, el a fost testat cu un aparat DrugTest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *