Arafat anunță „Miercurea Sirenelor”: „Românii trebuie să se obișnuiașcă cu sunetul alarmelor în orașe!”

Sirenele vor răsuna, din nou, în România, începând cu 1 martie, a anunțat Raed Arafat. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va relua exercițiul de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor”, pentru verificarea funcționalității sirenelor din țară. Șeful DSU a prezentat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, detalii despre programul „Săptămâna Protecţiei Civile”, care se va derula în Bucureşti şi în ţară, în perioada 25 februarie – 4 martie.

„Miercurea sirenelor – noi aveam în fiecare lună, în prima zi de miercuri, să pornim sistemele de alarmare, să le testăm, deci miercuri o să fie testate sirenele. O să informăm populaţia. Este normal ca aceste lucruri să se facă, lumea să se obișnuiască“, a declarat Raed Arafat.

Şeful DSU a explicat că, din punct de vedere al modului de acţionare, 2.865 dintre sirenele funcţionale pot fi comandate centralizat, iar 2.595 necesită declanşare locală.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *