Armata a lansat cumpărături de 900 milioane euro în doar 3 zile
Romtehnica, companie din subordinea MApN, a lansat în SICAP, în trei zile, din 30 iulie și pănă în 2 august, contracte cu o valoare cumulată de 4,3 miliarde lei. Cel mai mare contract este cel din 30 iulie, anume sisteme de obuziere autopropulsate de 155 mmm, în valoare de 4,18 miliarde lei, anunță Economedia.
„Sistem obuzier calibrul 155 mm de nivel Batalion, Lovitură 155 mm cu proiectil exploziv, Lovitură 155 mm cu proiectil fumigen, Lovitură 155 mm cu proiectil de iluminare, Lovitură 155 mm cu proiectil inert (pentru instruire)”, este descrierea achiziției.
Contractul se întinde pe cinci ani, finanțarea vine din bugetul Armatei iar criteriul cel mai important la departajarea ofertelor este componenta tehnică, nu prețul.
În 2 august, Romtehnica mai lansează două achiziții, ambele pentru drone militare, cu o valoare cumulată de 110 milioane lei. În primul rând, este vorba de 22 de sisteme Mini UAS, în valoare de 101 milioane lei.
În al doilea rând, se cumpără 11 sisteme Mini UAS clasa I – multicopter. Contractele sunt pe trei ani, ofertele se departajează, în primul rând, prin componenta tehnică. Finanțarea este de la bugetul Armatei.
Armata are alocate, din acest an, fonduri de 2,5% din PIB, adică circa 10 miliarde de euro, reprezentând 7-8% din totalul fondurilor de la buget.
Insfarsit, se misca si la noi ceva. Dar, loviturile obuzierului de 155 mm. sumt inspirate din Al Doilea Razboi Mondial. Razboiul din Ucraina nu ne-a invatat ca iluminarea campului de lupta nu se mai face cu obuze. Si nu ne-a invatat nici ca in razboiul cu rusii (cei mai probabili viitori inamici) loviturile cu dispersie vor fi frecvent folosite, in ciuda unor interdictii ineficiente. Caietul de sarcini al acestui obuzier trebuie urgent corectat, pana nu-i prea tarziu.