Azilele Groazei: Administratorul Ștefan Godei, urmărit penal de DNA pentru fapte de corupție

Ștefan Cristian Godei, președintele asociației care administra „azilele groazei” din Voluntari, județul Ilfov, este urmărit penal pentru fapte de corupție, transmite, miercuri, Direcția Națională Anticorupție (DNA).

„DNA a dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul G.Ș.C. (Godei Ștefan Cristian – n.r.), la data faptei președinte al unei asociații ce deține un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, transmite DNA.

În ordonanța procurorilor se arată că există aspecte din care rezultă suspiciunea că în zilele de 10 și 11 mai 2023, suspectul, în calitate de președinte al asociației, cu scopul obținerii licenței de funcționare pentru un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități pe care-l deținea în orașul Voluntari, județul Ilfov, „ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de inculpații Rontescu Florina și Năstase Andrei Cornel, inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate de către centrul respectiv”.

Ulterior, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități un raport favorabil „în condițiile în care centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, prevăzute de lege”.

În cauză se fac acte de urmărire penală și față de alte persoane. DNA i-a adus lui Godei la cunoştinţă calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *