BMW-urile de la Interne au intrat în vizorul DNA și Kovesi
Parchetul Uniunii Europene și DNA cercetează contractul de achiziție încheiat de Poliția Română cu firma Automobile Bavaria, pentru cumpărarea a 600 de mașini BMW, potrivit Europa Liberă. Poliția a transmis, într-un răspuns oficial, că „a pus la dispoziția Parchetului European toate documentele relevante cu privire la această achiziție.” Potrivit competențelor, Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi poate cerceta achiziții din fonduri europene, dacă acestea sunt mai mari de 10 mii de euro.
Cumpărarea mașinilor face parte dintr-un program mai amplu de dotare a Poliției, finanțat din bani proveniți de la Uniunea Europeană. În cazul de față, este vorba despre o tranzacție de 98 de milioane de lei fără TVA, așadar de aproximativ 20 de milioane de euro.
Și Direcția Națională Anticorupție (DNA) verifică achiziția din 2021 a Poliției, procedură de cumpărare la care s-a prezentat un singur ofertant, după o primă etapă așuată. Surse judiciare au precizat, în exclusivitate pentru Europa Liberă, că DNA a deschis dosarul penal în toamna anului trecut, după ce s-a autosesizat. Aceleași surse au mai spus că și acum dosarul este în faza de cercetare in rem, adică nu există nicio persoană suspectă.
Bode dă vina pe Drulă
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că licitaţia pentru achiziţionarea de autospeciale marca BMW este una corectă, iar preşedintele USR, Cătălin Drulă, este cel care a semnat, în calitate de ministru al Transporturilor, fişa cu detaliile tehnice pentru această tranzacţie.
„L-am văzut pe fostul ministru al Transporturilor, domnul Drulă, în goana după audienţă afirmând, citez: ‘a ieşit poliţia lui Bode să mintă pentru el şi pentru Iohannis’. Plin de tupeu, domnul Drulă acuză o conspiraţie la nivel înalt omiţând să spună ce rol important şi determinant îl are în această speţă. Ca să punem lucrurile în contextul lor real, vă prezint concluziile raportului Corpului de Control şi, evident, cronologia evenimentelor. (…) Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat următoarele: necesitatea achiziţiei este una reală şi evidentă. Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărului de victime ale accidentelor rutiere”, a declarat Lucian Bode, citând din document.
El a adăugat că toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii.
Lucian Bode a spus că licitaţia este corectă şi arată că Ministerul Transporturilor condus de către Cătălin Drulă, în prezent liderul USR, ar fi aprobat cererea de finanţare pentru cele 300 de autospeciale, inclusiv fişa cu detaliile tehnice. El le-a prezentat jurnaliştilor o copie după contractul de finanţare semnat de Cătălin Dulă (Ministerul Transporturilor) şi şi Benone Matei (Inspectoratul General al Poliţiei Române).
„Anexa 2 a acestui contract, parte componentă a acestui contract, este fişa cu detaliile tehnice, unde vom găsi, la pagina 7, capacitatea cilindrică, cutia de viteze, tracţiunea, lungimea, caroseria, culoarea, inscripţionarea specifică. Foarte important (…): cutie automată 8 + 1 trepte. Ce spunea domnul Drulă în urmă cu câteva zile? Că am construit un caiet de sarcini în care am trecut intenţionat, spre exemplu, o cutie de viteze 8 +1 trepte pentru a favoriza pe cineva, în condiţiile în care domnia sa a semnat contractul de finanţare, iar anexa la contractul de finanţare sunt aceste specificaţii tehnice, inclusiv cutia de viteze 8+1. Cât tupeu să ai şi acuzi Poliţia Română, Ministerul Afacerilor Interne că au făcut anumite specificaţii cu dedicaţie, când nu au făcut altceva decât să preia aceste specificaţii din proiectul tehnic, anexă la contractul de finanţare semnat de Ministerul Transporturilor”, a mai declarat Bode.
Drulă dă vina pe Bode
Preşedintele USR, Cătălin Drulă,i-a cerut procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) să se autosesizeze în cazul licitaţiei desfăşurate de Poliţia Română pentru achiziţionarea de automobile BMW.
„În ceea ce priveşte cazul BMW-urilor cumpărate de Poliţie, am arătat cu date tehnice cum a fost o licitaţie cu dedicaţie. Practic, se potrivea un singur model cu caietul de sarcini. Şi am sesizat acolo autorităţile cu rol de control în fondurile europene, DG Regio – pentru că este un proiect pe fonduri europene. În primul rând – autoritatea de management din România, care ar trebui să fie prima care să verifice că nu se introduc specificaţii restrictive, un principiu de bază în achiziţiile europene. Acolo e vorba de un caiet de sarcini scris pentru prietenul preşedintelui, care să se potrivească cu un singur model. Lucrurile sunt foarte clare. Pe partea de Minister Public, de procurori, am văzut declaraţia din spaţiul public a domnului Bologa, de ieri, în care a spus că sigur că se poate autosesiza. Autosesizaţi-vă, domnule Bologa, atât pe cazul BMW, cât şi pe cazul Blue Air”, a spus Cătălin Drulă.