Bode (MAI) promite polițiștilor că le va crește salariile… în 2023
„În 2023 fundamentăm un proiect de buget astfel încât legea să fie aplicată în integralitatea ei”, a dat vineri asigurări ministrul de Interne, Lucian Bode. Declarația vine în contextul în care angajații din penitenciare au demarat proteste în țară.
„Protestele sindicaliștilor: îi puteți întreba pe domnul ministru al Justiției, Cătălin Predoiu. Eu răspund de polițiști. În acest an a fost acordată o majorare salarială pentru cei din MAI. În 2023 fundamentăm un proiect de buget astfel încât legea să fie aplicată în integralitatea ei”, a declarat ministrul de Interne, Lucian Bode.
„România se află în fața celei mai mari crize economice şi sociale din ultimele decenii, care se agravează cu rapiditate în lipsa unor soluţii adecvate ale decidenților politici. Preţurile la alimente şi la bunurile de bază au explodat, în timp ce veniturile românilor au rămas pe loc. Rata inflaţiei a ajuns la două cifre și prevestește: falimente în lanţ, creșterea șomajului și prăbuşirea puterii de cumpărare a românilor, cu efecte catastrofale asupra calității vieții profesionale și personale a angajaților instituțiilor de forță ale statului, dar și a lucrătorilor din mediul privat. Norma de hrană și norma de echipare ale angajaților din familia ocupațională apărare, ordine publică și securitate națională au rămas la valoarea anului 2009, iar salarizarea s-a blocat la nivelul anului 2020, cu mici creșteri în vara acestui an, care nu acoperă nici măcar inflația. Lăsați la coada interesului politicienilor, polițiștii, militarii și polițiștii de penitenciare supraviețuiesc, nu trăiesc”, arată sindicaliștii într-un comunicat de presă.
Reacție la reținerea fostului șef al IPJ Cluj: „Nu se amestecă politicul! O mare, mare mizerie!”
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj au dispus începerea urmăririi penale in personam și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 octombrie 2022 a fostului șef al IPJ Cluj, Ioan Mircea Rus. Ministrul de Interne, Lucian Bode, susține că în cadrul MAI au existat informații despre ceea ce făcea Rus, de aceea a fost înlăturat din funcție:
„Fostul inspector șef al IPJ Cluj era pus la dispoziție. Din păcate, sunt și alți polițiști acuzați de abuz în serviciu și nu numai. Instanța se va pronunța. Avem două instituții – Direcția Generală Anticorupție și Direcția Generală de Protecția Internă – pe care trebuie să le activănm ca și anticorpi pentru tot ceea ce înseamnă sistem nefuncțional și pe alocuri putred în Ministerul de Interne. E mult mai simplu să cheltuim puțin pe prevenire, decât să suportăm consecințele combaterii – ceea ce am văzut la Cluj”
El mai spune că este un dosar penal, iar funcție de decizia instanței, va lua măsurile care se impun.
„Pe datele pe care noi le-am avut la Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile noastre, luasem deja măsura punerii la dispoziție și schimbării din funcție a fostului inspector șef al IPJ Cluj, având elemente concrete în luarea acestei decizii”, adaugă Bode.
Ministrul de Interne a exclus varianta ca totul să fie o bătălie politică între el și liderii PNL din Cluj.
„Exclus! Exclus să ducem aceste lucruri în zona politică. Nu se amestecă politicul în ceea ce privește organizarea Poliției. Este o mare, mare mizerie și o minciună pe care țin să o dezmint categoric. Am relații foarte bune cu liderii PNL din Cluj, cu domnul Boc, cu domnul Tișe, cu domnul Buda, nici nu se pune problema să fie vreo implicare a politicului”, a explicat Bode.
Ministrul se amuză, după ce un om beat a furat o mașină a Poliției
Ministrul de Interne, Lucian Bode, se amuză de situația în care un bărbat beat a furat o mașină de Poliție din curtea Poliției Rutiere Sibiu și apoi a început să împartă amenzi prin oraș. Bode a spus că este o situație „hilară”, iar dacă „nu ar fi de râs, ar fi de plâns”.
„În legătură cu această situație hilară, în care un cetățean este depistat cu alcoolemie, este dus la audieri. Pleacă din sediul Poliției și reusește să fure o autospecială a Poliției. Mai mult, respectivul cețean se crede polițist și începe să împartă amenzi. Este o situație neplăcută pentru Poliția din Sibiu. Nu am cum să vă spun cum s-a ajuns aici, dar cu siguranță șeful Poliției Române, care cu siguranță a început o anchetă în acest caz, va oferi detalii”, a spus Lucian Bode.
La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a cerut pedepsirea polițiștilor care au fost prădați de un bărbat în stare de ebrietate.
„Toți cei care se fac vinovați de astfel de evenimente hilare trebuie să răspundă și este clar că nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu”, a spus Ciucă.