Ce se mai fură în România: Hoţii voiau să vândă la fier vechi o conductă care transporta petrol. Solul şi un curs de apă, poluate în urma furtului

O bucată de aproximativ 40 de metri dintr-o conductă care transporta petrol a fost furată, în localitatea prahoveană Şoimari. Doi bărbaţi care au sustras tronsonul din conductă au fost reţinuţi, ei recunoscând că sunt autorii furtului şi explicând că au crezut că era vorba despre o conductă dezafectată, pe care voiau să o vândă la fier vechi. În urma furtului, ţiţeiul pompat prin conductă s-a scurs pe sol şi a ajuns şi într-un curs de apă. Furtul a avut loc într-o zonă greu accesibilă din localitatea prahoveană Şoimari.

La data de 18 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au fost sesizaţi de către reprezentanţii unei societăţi comerciale despre faptul că pe raza comunei Şoimari ar fi fost sustrasă o ţeavă care transporta produs petrolier. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind secţionată conducta de transport ţiţei aparţinând unei societăţi de profil, iar un segment de aproximativ 40 de metri a fost sustras, solul fiind infestat cu produse petroliere”, au anunţat, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Prahova.

În urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat doi bărbaţi cu vârstele de 28, respectiv 30 de ani, din comuna Şoimari, care sunt principalii suspecţi. Surse judiciare au declarat pentru News.ro că aceştia au recunoscut faptele şi au spus, la audieri, că au crezut că este vorba despre o conductă dezafectată, pe care intenţionau să o vândă la fier vechi. În urma furtului, produs petrolier s-a scurs pe sol şi a ajuns într-o apă curgătoare care trece prin zonă. Sursele citate au precizat că, din fericire, operatorul Conpet, căruia îi aparţine conducta, nu a pompat ţiţei în ultimele zile prin acel tronson, astfel încât poluarea nu a fost una masivă.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi, fiind cercetaţi într-un dosar penal pentru furt şi poluarea prin evacuare, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *