Comisar DGA Timiș s-a ales cu ordin de restricție: Și-a bătut bine soția ucraineancă. Acum, se pensionează

DGA Timiș precizează că, la începutul lunii octombrie a.c., ofițerul a solicitat încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie, începând cu data de 01.11.2023, demers efectuat anterior emiterii ordinului de protecție provizoriu. „Având în vedere valorile promovate de Direcția Generală Anticorupție circumscrise integrității, susținem aplicarea legii față de orice persoană indiferent de gradul profesional sau de funcția pe care o ocupă”, spun reprezentanții DGA.

Scene de film în Timiș, unde un polițist, comisar-șef la DGA, direcție care trebuie să vegheze la integritatea colegilor de breaslă, a uitat că regulile trebuie respectate și acasă. Comisarul -șef și-a bătut bine soția, așa că s-a ales cu ordin de restricție.

Surse din cadrul anchetei susțin că agresorul ar fi nimeni altul decât comisarul-șef Cornel Iureș, ofițer în cadrul Direcției Generale Anticorupție Timiș, fost șef al Inspectoratului Poliției de Frontieră Timiș, până în primăvara anului 2011. Victima, M. Tetiana, soția ofițerului superior din cadrul MAI, este de origine ucrainiană și mama a doi copii minori. Se pare că, datorită scandalului, femeia s-a refugiat în casă la o vecină, P. Adriana, locatara fiind și cea care a cerut ajutor la numărul de urgență 112, tocmai pentru că refugiata nu vorbește limba română.

Din ultimele informații, se pare că victima urmează să-și retragă plângerea de violență împotriva soțului, între cei doi intervenind, spun sursele, o împăcare. Ca urmare a scandalului domestic, spun aceleași surse, în urmă cu puțin timp, comisarul-șef Cornel Iureș de la DGA Timiș și-a anunțat superiorii că dorește să iasă la pensie!, informează Vocea Timișului.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *