Descinderi în penitenciare: Țeapa „accidentul”, cu care infractorii fac bani grei din spatele gratiilor

Poliţiştii băcăuani au efectuat opt percheziţii domiciliare în judeţ şi o percheziţie în Penitenciarul Galaţi, în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Dosarul penal a fost deschis la sfârşitul lunii iunie, atunci când o bătrână în vârstă de 80 ani, din comuna Bogdăneşti, a sesizat poliţiştii că a fost contactată noaptea de persoane necunoscute care s-ar fi dat cadre medicale şi, sub pretextul că fiul acesteia ar fi suferit un accident, i-ar fi solicitat sume de bani pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Bătrâna s-ar fi deplasat în comuna Oituz, unde i-ar fi înmânat unei persoane necunoscute suma de 2.800 euro şi 2.000 lei, cu promisiunea că îi va fi ajutat fiul aflat în stare de nevoie.

În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat un bărbat în vârstă de 30 ani, ce era încarcerat în Penitenciarul Galaţi. De asemenea, s-a stabilit că bănuitul ar fi fost sprijinit în activitatea infracţională de două femei, de 19, respectiv 40 ani, cele două deplasându-se la bătrână de unde au preluat sumele de 2.800 euro şi 2.000 lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru.

În urma percheziţiilor în Penitenciarul Galaţi, poliţiştii au găsit asupra bărbatului un telefon mobil şi 10 cartele telefonice. De asemenea, la percheziţiile domiciliare efectuate în judeţul Bacău au fost identificate mijloace materiale de probă şi suma de 2.000 euro. Cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul IPJ Bacău.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Activităţile au beneficiat de sprijinul Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor Bacău.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *