Detașamentul Forțelor Aeriene Regale Canadiene își încheie misiunea de la Kogălniceanu

Vineri, 25 noiembrie, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu se va desfășura ceremonia de încheiere a misiunii eAP (enhanced Air Policing) a detașamentului Forțelor Aeriene Regale Canadiene. La ceremonie va participa și o delegație condusă de șeful Forțelor Aeriene Regale Canadiene, generalul-locotenent Eric KENNY.

Detașamentul canadian, format din 180 de militari (piloți și personal tehnic) şi șase aeronave CF-18 Hornet, a executat misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO timp de patru luni, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române, care au acționat cu aeronave F-16 Fighting Falcon și MiG-21 LanceR.

Forțele Aeriene Regale Canadiene vor preda ştafeta Forțelor Aeriene Italiene, care sunt în curs de dislocare în ţara noastră.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *