Doi interlopi din Iași, reţinuţi pentru tentativă de omor

Recent a izbucnit un conflict între clanuri la Iași, după ce Jean Brăileanu a făcut o transmisiune live, pe Facebook, în care îl amenință cu moartea pe cumătrul său, Viorel Oarză. Jean Brăileanu îl amenință pe Oarză și îi transmite că îl va decapita chiar de față cu poliția, dacă va fi cazul. Videoclipul postat de Jean Brăileanu pe pagina sa de Facebook a fost distribuit de zeci de persoane și vizualizat de câteva mii, astfel încât a atras atenţia organelor legii, care s-au autosesizat şi au demarat o anchetă soldată cu reţinerea lui Brăileanu, dar şi a altui cunoscut interlop, Vandam Constantin.

„La data de 02 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Iași s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetările cu privire la comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în vederea luării măsurilor legale. De asemenea, au fost efectuate două percheziții domiciliare, la persoanele bănuite de comiterea faptei. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit faptul că, în seara zilei de 02 aprilie a.c., între patru persoane, care se deplasau cu două auto ar fi avut loc un conflict, pe o stradă din municipiul Iași, în urma căruia nu au rezultat victime. Facem precizarea că incidentul nu a fost sesizat la Poliție. În cadrul anchetei a fost indisponibilizat un autoturism și supus unei expertize criminalistice. Având în vedere datele rezultate în urma investigațiilor și cercetărilor efectuate de polițiștii SIC Iași, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor. În baza probatoriului administrat în cauze, procurorul de caz a dispus reținerea pentru 24 de ore, la data de 06 aprilie a.c., a doi bărbați, ambii din mun. Iași. Cercetările continuă. Acțiunile au beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și U.T.A.I. Iași”, a transmis IPJ Iași, potrivit Bzi.

Acest băiat, Viorel Oarză, acest manipulator care mi-a botezat copiii și a stat la noi, în familie, 2 ani de zile, a făcut o trădare la nivel înalt și s-a întors împotriva noastră. Tu nu ne cunoști pe noi, dar să dea Dumnezeu să ajung mort lângă tăicuțul meu. Viorel Oarză, ați fugit toți! Ați lăsat mașinile și ați fugit. De nu te-oi decapita de față cu poliția! Când deranjezi țiganii de la Iași să vezi ce înseamnă război”, a spus Jean Brăileanu în transmisiunea live de pe Facebook.

Trebuie precizat că membri ai celor două clanuri s-au întâlnit în oraș pentru a se confrunta, însă nu ar fi avut loc nicio „luptă”.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *