Exploziile de la Crevedia. Raed Arafat: „A început să ne coste că ne asumăm”
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a explicat, sâmbătă, în emisiunea Insider Politic, cum sunt informate autorităţile privind dezastrele care afectează un număr mare de persoane. El răspunde celor care spun că nu a lucrat niciodată cu pacienţii, dar şi celor care critică modul în care forţele de intervenţie au acţionat la Crevedia. „A început să ne coste că ne asumăm”, spune şeful DSU, în acest context. „Eu nu ştiam că va exploda, nu ştiam cum va fi. Puteam şi eu să devin una din victime acolo, dar asta nu mă împiedică să mă duc”, a spus el.
Întrebat, în emisiunea Insider Politic, difuzată sâmbătă de Prima Tv, în cât timp primeşte vestea unei tragedii care afectează un număr mare de oameni, fondatorul SMURD, Raed Arafat, a răspuns: „Foarte rapid, aproape instantaneu, poate câteva minute, pentru că depinde ce se anunţă, dar, de regulă, foarte repede”.
Şeful DSU a explicat că şi celelalte autorităţi, inclusiv premierul şi, în unele cazuri, preşedintele, sunt informate despre situaţiile grave, cu un număr mare de victime. Arafat a dezvăluit că inclusiv şeful statului, Klaus Iohannis, a fost anunţat despre tragedia petrecută săptămâna trecută în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, unde mai multe explozii au avut loc în urma unui incendiu izbucnit la o staţie de gaz petrolier lichefiat.
Raed Arafat a povestit cum a reacţionat după ce a primit vestea exploziei de la Crevedia: „Când am primit vestea, eram acasă. Iniţial am aşteptat primele informaţii, am discutat şi, la un moment, am simţit că totuşi trebuie să plec acolo, având în vedere faptul că avem victime şi e un incendiu care este greu de controlat şi e o situaţie care necesită o zonă de evacuare mai mare şi cu riscurile ei. Şi atunci, fără să mă gândesc, am hotărât că mă îmbrac şi să plec acolo”.
Acesta a explicat că, în orice caz şi indiferent de loc, există proceduri în care sunt implicaţi comandantul intervenţiei sau şeful pompierilor care intervin, dar că există şi posibilitatea trimiterii unei echipe operative la locul dezastrului, în funcţie de tipul intervenţiei.
„A început să ne coste că ne asumăm. Faptul că ne asumăm o responsabilitate, faptul că eu îmi asum o responsabilitate… era foarte uşor să stau acasă şi să spun ”Nu mă obligă nimeni să mă duc acolo, pompierii se ocupă”, după care hai să vedem dacă se ocupă bine. Nu aşa se pune problema! Avem responsabilităţi, avem datorie, avem conştiinţă şi eu, din punctul meu de vedere, când ştiu că e ceva lângă mine – aşa am fost format, aşa am crescut şi când am lucrat pe ambulanţele SMURD-ului şi când am lucrat pe elicopter, care acum aud în ultima perioadă că Arafat nu a lucrat cu pacienţii, e foarte interesant ce se întâmplă în privinţa comentariilor – dar când se întâmplă aşa ceva, e normal să-ţi asumi. Eu nu ştiam că va exploda, nu ştiam cum va fi. Puteam şi eu să devin una din victime acolo, dar asta nu mă împiedică să mă duc”, mai spune Raed Arafat.
Șeful DSU Raed Arafat respinge acuzația că a aruncat pompierii în foc, în contextul exploziilor de la Crevedia. Șeful DSU a răspuns unor serii de întrebări în cadrul unei emisiuni TV, iar cea mai sensibilă a fost cea legată de faptul că a îndemnat pompierii să intervină într-un moment în care viața le putea fi pusă în pericol.
Întrebat fiind cum se poziționează în fața acuzelor că ar fi „aruncat pompierii în foc”, Raed Arafat a răspuns:
„Asta este cea mai deplasată exprimare, că am aruncat pompierii în foc, pompierii nu trebuiau să intervină. Pompierii sunt pompieri, cuvântul pompieri se leagă de foc. Pompierul, da, trebuie să îl protejăm, trebuie să îi protejăm viața, pentru asta are echipamente de protecție, pentru asta are instruire, dar nu există risc zero. Dacă vreau risc zero, înseamnă că nu mă duc la niciun caz, stau și le spun la oameni: stați liniștiți, că se rezolvă singur, focul arde singur și se stinge, exploziile explodează până nu mai este nimic să explodeze, noi nu mergem acolo! Dar a pus cineva întrebarea: dacă pompierii nu acționau și nu răceau cisternele cu anumite riscuri, oare ce fel de explozie putea să fie? A pus cineva întrebarea, de ce la a doua explozie, doar pompieri au fost afectați, niciun civil? Datorită faptului că a fost o insistență mare, inclusiv din partea mea, fără lipsă de modestie, la a scoate toți civilii din zonă. Altfel, noi nu aveam numai pompierii care s-au rănit și cei doi polițiști și cei doi jandarmi, și avem poate încă vreo 10-15-20 și poate mai mult de civili. Deci toate aceste aspecte, comentându-le după la TV, la rece, de către oameni care au stat pe margine și au mâncat semințe, asta nu înseamnă că ei au dreptate”, a spus Raed Arafat în cadrul emisiunii Insider Politic difuzată de Prima TV.
„Nu am de gând să ies la pensie”
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, susţine că nu intenţionează să se pensioneze, însă în cazul în care ar fi destituit, s-ar găsi oameni care să-i continue munca la DSU, cu o condiţie: să fie lăsaţi de politicieni. Raed Arafat a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, ce se întâmplă cu SMURD dacă iese la pensie sau dacă un prim-ministru îl demite.
„Chestia cu pensia o lăsăm sub semnul întrebării, că n-am de gând să plec. Nu înseamnă că rămân unde sunt, dar am de gând să continui să fac treabă. Eu nu sunt din ăsta care să spun că vreau să mă uit la TV sau că m-am plictisit. Nu m-am plictist. La pensie nu mă gândesc momentan. Dacă cineva îmi solicită să plec, eu cred că s-ar găsi oameni care să vină să continue, dacă sunt lăsaţi”, a punctat Raed Arafat.
Întrebat dacă se referă la politicieni, şeful DSU a răspuns: „Normal”.
„Trebuie să fie lăsaţi. Nu e simplu. Eu lucrez foarte bine cu premierul, lucrez foarte bine cu ministrul de Interne, dar efortul ca să schimbi lucrurile în bine este unul titanic. Şi va trebui găsită persoana care, cu toate piedicile, să împingă lucrurile mai departe şi să găsească soluţii. Să aibă acces la urechile celor care sunt sus. Din fericire, eu am acces. Pot să mă duc să vorbesc, să explic, pot să am acest dialog. Dacă e luată o persoană şi pusă pe scaun, după care nu mai e băgată în seamă, iar finanţarea e doar că să funcţioneze sistemul, normal că sistemul va suferi. Noi avem un sistem recunoscut pe plan internaţional, avem un sistem de calitate, dar care suportă îmbunătăţiri. De multe ori, simţi că eşti legat şi nu eşti lăsat să zbori, dar nu neapărat de decidenţii de sus, ci pentru că e foarte multă birocraţie în jurul tău (…). Când ai bani mulţi pentru achiziţii, din start eşti suspicionat a fi hoţ şi trebuie să probezi că nu eşti hoţ. Asta e cea mai mare problemă în România şi asta a descurajat foarte mulţi funcţionari şi foarte multă lume. Noi, pe sistemul de urgenţă, între 2015 şi 2023, suma cheltuită se va apropia de 1 miliard de euro. Dacă cineva prinde pe vreunul din cei care au lucrat că au luat 1 leu, să vină, să-l aresteze, să-l ducă, sănătos să fie! Astea sunt aspectele care se leagă de cine ar putea să-l înlocuiască pe doctorul Arafat. Trebuie găsită această persoană nebună, care să vrea să stea, să facă, să-şi asume şi care să ştie că dacă nu am greşit, n-am furat, nu are de ce să-mi fie teamă”, a concluzionat Raed Arafat.