Fabrica de Permise de la Suceava, din nou în vizorul autorităților: Percheziții DGA la persoanele acuzate de dare de mită și trafic de influență

Fabrica de Permise de la Suceava a intrat din nou în vizorul autorităților care au demarat 18 percheziții domiciliare la persoanele acuzate de dare de mită, corupție și trafic de influență. Perchezițiile au avut loc în cadrul a trei dosare penale, dare de mită, trafic de influență și corupție. În plus, 16 mandate de aducere au fost applicate, conform Adevărul.

„Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) Serviciul Județean Anticorupție Suceava, împreună cu colegi din cadrul altor opt servicii județene anticorupție din Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Bistrița-Năsăud și Brăila, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, efectuează, în cursul acestei zile, 5 martie 2025, 18 percheziții domiciliare pe raza județului Suceava. Acestea au vizat atât domiciliile unor persoane fizice, cât și sediul unei persoane juridice”, potrivit comunicatului emis de DGA Suceava.

Este vorba despre instructor care dădeau mită pentru ca elevii lor să treacă proba. Procurorii continuă cercetările pentru a afla întreaga activitate infracțională și pentru a trage la răspundere persoanele implicate.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *