Gabriela Scutea a plecat de la șefia Parchetului General în „huiduielile” virtuale ale colegilor

Gabriela Scutea a părăsit cea mai înaltă funcție din parchetele din România, după trei ani cu rezultate catastrofale. Deși candidează pentru un nou mandat de procuror general al PÎCCJ, Scutea s-a întors, cel puțin deocamdată, la structura de la care provine – Parchetul Tribunalului Brașov. Despărțirea de Parchetul General nu a fost însă una prea amicală, potrivit unor surse din cadrul instituției.

Potrivit surselor din PÎCCJ, Gabriela Scutea a lăsat în urmă nu mai puțin de trei cărucioare pline cu dosare soluționate de procurori în ultimele luni, pe care ar fi trebuit să le controleze. Unele dintre lucrările rămase ar fi ieșit deja din termen, iar stocul de dosare ar fi unul uriaș inclusiv la secția judiciară.

Conducerea interimară a instituției este asigurată de prim-adjuncta Magdalena Militaru, cumnata fostului ministru Raluca Prună. Potrivit surselor din parchet, deși în ultimii trei ani nu a ieșit din cuvântul Gabrielei Scutea, prim-adjuncta Militaru ar fi început în ultimele zile să-și exprime nemulțumirea față de situația lăsată în urmă de fostul procuror general.

Scutea cea Muncitoare ne-a reproșat în repetate rânduri că sunt parcările goale și că ar trebui să stăm peste program, iar ea, la plecare, a lăsat 3 cărucioare (de Carrefour) cu lucrări din 2019-2020. Nici măcar nu s-a uitat pe ele…”, ar fi unul dintre mesajele care circulă în parchet.

Un mesaj deosebit de dur, transmis pe grupul intern al PÎCCJ, a fost cel al procurorului Elena Iordache, președinte al Asociației Procurorilor din România, pensionată la finalul anului trecut. Aceasta a acuzat-o pe Scutea că a adus doar deservicii instituției în cei trei ani în care s-a aflat la conducere.

Bună ziua! Astăzi (căci nu am vrut să-mi stric ziua de luni) v-am ascultat interviul la MJ! Am o imensă bucurie; voi putea zburda liber prin parchet! La o prestație atît de jalnică (mai jalnică decît acum trei ani – că nici aceea nu a fost cine știe ce) cred că ministrul va asculta de vocea rațiunii și va formula o propunere care nu vă include! Eu înțeleg că vreți să vă „eternizați” în funcția de procuror general, dar asta nu se poate nefacînd nimic sau – de fapt – făcînd numai deservicii instituției! (Apropo: „a aduce contribuția” e pleonasm – mai greu cu gramatica limbii române)! Sper sincer că de data aceasta nu veți mai lăsa teancurile de lucrări vechi nesoluționate (așa cum s-a întîmplat în mandatul de adjunct) că de data aceasta nu mai este dl. Piciorus care să va acopere! Și mai cred că dna. proc. Mihaela Moraru o să vă poarte respect veșnic pentru felul în care ați vorbit despre dumneaei! Drum bun la Brașov, vă puteți „eterniza” acolo, lucrînd dosare! P.S.: Eu n-o să înțeleg niciodată cum ați putut să afirmați atîtea neadevăruri fără să clipiți! Sînt sigură că ați eliberat biroul până la ora aceasta, altminteri succesorul v-ar putea spune că vreți să vă eternizați acolo!”, a scris Elena Iordache.

Gabriela Scutea, protocolul cu SRI, OUG 13 și activismul trădat

Considerată eminenţa cenușie din spatele mișcărilor activiste ale procurorilor, alături de Alexandra Lăncrăjan. Gabriela Scutea s-a remarcat printr-o serie de candidaturi eșuate la funcții de conducere înainte de a fi aleasă în 2020, de ministrul Predoiu, pentru funcția de procuror general al PÎCCJ. Fostul ministru al Justiției Monica Macovei a propus, în februarie 2007, numirea procurorului Gabriela Scutea în funcția de adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce, în urmă cu opt luni, picase examenul de grad profesional, potrivit  luju.ro.

În 2009, Scutea a semnat protocolul SRI-PÎCCJ declarat neconstituţional în 2018. În ciuda numelor menţionate în document, protocolul nu este semnat de Tiberiu Niţu. În locul acestuia, protocolul a fost semnat de Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general. Scutea e a semnat, în locul Laurei Codruţa Kovesi, şi nota de fundamentare pentru achiziţia licenţelor Microsoft pentru Parchetul General.

După perioada petrecută la Parchetul General (2006-2013) ca adjunct al lui Kovesi, Gabriela Scutea a fost, în perioada 2013-2016, înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relația cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiționalităților stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie. Din această poziţie a ajuns, în ianuarie 2016, adjuncta Ralucăi Prună la Ministerul Justiţiei.

După schimbarea guvernului în ianuarie 2017, Gabriela Scutea a mai rămas o perioadă în funcţia de secretar de stat în Ministerul Justiţiei condus de Florin Iordache, de unde a plecat cu puţin timp înainte de adoptatea OUG 13/2017.  Presa a titrat sub diverse forme, cu referire la Gabriela Scutea, că ar fi „procurorul care a salvat situaţia cu OUG 13″, în sensul că ar fi determinat introducerea acelui termen de 10 zile pentru intrarea în vigoare a actului normativ. Deși sună frumos, din păcate se pare că este doar o altă presupunere nefondată a unei părți a presei. Contactat de STIRIPESURSE.RO, fostul ministru Florin Iordache a negat informaţia, precizând că Scutea plecase deja din minister. Ce este foarte clar este că Gabriela Scutea a participat, în virtutea poziției pe care o ocupa, la redactarea textului inițial. Nu se știe în ce măsură a contribuit la forma finală, dar în mod cert nu îi putem atribui calitatea de erou în scandalul OUG 13.

Dacă din punct de vedere profesional Gabriela Scutea nu impresionează, aceasta s-a remarcat din postura de activistă. Scutea este membră fondatoare a Asociaţiei Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor. După seria de comunicate de presă din ultimii ani, în care AMASP a susţinut diverse cauze, Gabriela Scutea a participat, alături de magistraţi de la mai multe parchete şi instanţe, la un protest în faţa Palatului de Justiţie din Bruxelles, faţă de repetatele modificări ale legilor justiţiei. După ce a ajuns procuror general s-a distanțat de colegii din AMASP și chiar a intrat în conflict cu aceștia.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *