Geoană (NATO): „Poate că e momentul să avem punte de frontieră unificate și cu Moldova și cu Ucraina. Puseele istorice de imperialism rusesc nu au leac”
Secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, s-a arătat de părere că ar fi necesar un transfer mai rapid și mai sistematic „al dividendelor economice ale relevanței strategice”. Românul „vrea în egală măsură – și are dreptate (…) – și să aibă o viață mai bună și să simtă că, dacă suntem în NATO și în UE, avem și un nivel de prosperitate, de dezvoltare, pe măsura relevanței strategice”, a explicat oficialul, vineri seară, la B1 TV.
„Dacă este un lucru pe care mi l-aș dori pentru țara mea, până la urmă sunt la NATO, dar român sunt și mă gândesc întotdeauna la țara mea, poate că lucrul care ar trebui făcut mai repede și mai sistematic – și asta e valabil și pentru baltici, și pentru polonezi, și pentru slovaci, și pentru cehi – este să facem un transfer mai rapid al dividendelor economice ale relevanței strategice”, a spus Mircea Geoană, care vorbit pe B1 TV și despre „puseele istorice de imperialism rusesc”, dar și despre ajutorul României pentru Ucraina.
„Pentru că până la urmă e OK, o să fie trupe aici, românii trebuie să stea liniștiți, NATO este aici și apărăm acest teritoriu, dar bătălia adevărată, competiția adevărată, este cum faci să îți vină și investiții, cum faci să înveți din criza cerealelor și să investești în sfârșit în Portul Constanța și în porturile dunărene, cum faci să fii pregătit pentru reconstrucția Ucrainei, că vine, să nu te trezești că alții iau porția leului și tu, care ai ajutat în război, te miri de ce nu îți intră și ție ceva în desagă”, a explicat Mircea Geoană.
„Poate că este momentul să facem ce trebuia să facem de mult, să avem punte de frontieră unificate și cu Moldova, și cu Ucraina. Sunt multe lucruri care poate că această zdruncinătură strategică sper să fie și în sens bun, o zdruncinătură în sensul modului în care îți folosești avantajul strategic, pentru că până la urmă cetățeanul român vrea două lucruri. Vrea să fie sigur că nu i se întâmplă și lui nenorocirea care se întâmplă ucrainenilor, și pentru asta suntem în NATO, dar vrea în egală măsură – și are dreptate (…) – și să aibă o viață mai bună și să simtă că, dacă suntem în NATO și în UE, avem și un nivel de prosperitate, de dezvoltare, pe măsura relevanței strategice”, a mai spus oficialul.
Se pare că aceste pusee istorice de imperialism rusesc nu au leac, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, vineri, pe B1 TV, la un an de la momentul în care Rusia și Vladimir Putin lansau o invazie pe scară largă în Ucraina.
Întrebat cum arată lumea astăzi, după un an de război, oficialul a explicat: „Practic, s-a încheiat un capitol din istoria continentului european și din istoria lumii, 30 de ani de la desființarea URSS, se închide un capitol în care poate și noi, unii din Occident, am crezut că Rusia poate deveni democratică, că Rusia poate și trebuie să facă parte din concertul european și că își poate ocupa un loc legitim și demn în concertul națiunilor europene și la nivel global”.
„Din păcate, se pare că aceste pusee istorice de imperialism rusesc nu au leac, pentru că am avut acel imperialism de tip sovietic și, iată, de câțiva ani de zile și nu doar de acum, a fost discursul de la Munchen din 2007, invazia Georgiei în 2008, ocuparea Crimeei ilegal în 2014 și iată acum război”, a adăugat Mircea Geoană.
„Putem spune, de fapt, că s-a încheiat un capitol. Rusia redevine la instinctele sale imperialistice și folosește război, teroare, dezinformare și o realitate paralelă pentru a-și împinge interesele”, a continuat el.
Secretarul general adjunct al NATO spune că președintelui rus Vladimir Putin „i-a ieșit pe dos tot ce și-a propus”.
„Ce s-a întâmplat în acest an de zile – în primul rând, evident, Ucraina este o foarte plăcută surpriză, o națiune care are, într-adevăr, forjat într-un an de zile identitate național, deci într-un an de zile putem spune că președintele Putin a reușit să facă, într-un an, comprimând istoria din acest război atât de brutal, a făcut din ucraineni o națiune autentică – și a mai făcut ceva, că tot i-a ieșit pe dos tot ce și-a propus. Dacă, înainte de 2014, 80% și ceva dintre ucraineni vedeau în Rusia ca cel mai natural prieteni și aliat, astăzi 90% din ucraineni văd în Rusia un dușman existențial”, a punctat Mircea Geaonă.
Geoană susține că nu a văzut niciodată NATO „mai puternică și mai unită” decât este în prezent.
„Pentru noi, pentru NATO, pentru Uniunea Europeană, pentru noi, europenii, a fost un moment de trezire la o nouă realitate strategică, am strâns rândurile și pot vă spun cu multă mândrie, având în poziția de astăzi de la NATO capacitatea de a vedea lucrurile de la un alt nivel, că niciodată nu am văzut Alianța noastră mai puternică și mai unită, America conducând, noi investind, și avem în curând doi noi aliați, în Suedia și Finlanda, doi aliați foarte valoroși”, a mai spus secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice.
România este foarte relevantă strategic pentru NATO și este țară-pivot în zona Mării Negre și în Europa de Sud-Est, a declarat secretarul general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană, vineri seară, pe B1 TV.
Întrebat despre discreția autorităților române în privința ajutorului acordat Ucrainei, secretarul general adjunct al NATO a explicat: „Pe noi ne interesează cel mai mult lucrurile care se întâmplă. Ce se comunică, cât se comunică, în ce mod se comunică este o decizie suverană a fiecărui aliat. Pot să vă dau un exemplu, Islanda nu are armată. N-au armată, insulă, au într-adevăr baze NATO, baze americane, radare foarte performante. Islanda, deci un aliat fără armată, a pus la dispoziție, pe banii guvernului islandez, cargouri, avioane de transport strategic pentru a putea să se ducă către granița Ucrainei echipament militar, echipament umanitar și sprijin de tot felul”.
„Fiecare aliat, într-o formă sau în alta, contribuie. România contribuie în ansamblu, ajutor umanitar, multe, multe, multe elemente”, a adăugat Mircea Geoană, care spune că nu a văzut niciodată NATO „mai unită și mai puternică”.
„Și aș vrea să vă mai spun ceva. Nu suntem doar noi, cei 32 foarte curând (30 + Finlanda și Suedia, n.r.) aliați. În procesul Rammstein coordonat de Statele Unite am avut acum o săptămână la Bruxelles, în paralel cu miniștri de apărare din NATO, 50 de națiuni, 50. Și australienii ajută, și japonezii ajută, și mulți alții ajută”, a continuat Mircea Geoană.
România este foarte relevantă strategic pentru NATO, a punctat oficialul.
„Pot să spun un singur lucru, România este foarte relevantă strategic pentru noi, foarte relevantă strategică, și dacă ar fi să facem un echivalent, evident, Polonia este țara-pivot în zona Mării Baltice și la granița complicată cu Belarusul, România este țara-pivot în zona Mării Negre și în Europa de Sud-Est”, a explicat Geoană.
„De aici, cum își joacă fiecare cărțile, cât de mult comunică… mai important pentru noi este dacă la sfârșitul zilei de la cei mai mici aliați până la cei mai mari aliați, începând de la americani și continuând cu cei din Balcanii de Vest, cei mai noi aliați din NATO, dacă ne facem cu toții datoria, ne-o facem. România și-o face și suntem recunoscători și României, și tuturor aliaților pentru efortul pe care îl fac”, a mai spus el.