Gorghiu (Justiție) anunță o întâlnire cu reprezentanții instanțelor și parchetelor din țară: „E adevărat că traversăm o perioadă în care există probleme”
Ministrul Justiției Alina Gorghiu anunță, în mesajul transmis de Ziua Justiției, că în perioada următoare se va întâlnii cu reprezentanții instanțelor și parchetelor din țară, dar și cu cei ai tuturor profesiilor juridice, în contextul nemulțumirilor referitoare la pensiile speciale. Ea admite că „traversăm o perioadă în care există probleme ce frământă sistemul de justiție”, însă se arată „deschisă colaborării și dialogului pentru găsirea celor mai bune și echilibrate soluții pentru toate problemele”. „Cred că este necesar să ne concentrăm acum asupra soluțiilor care să asigure atât funcționalitatea și eficiența sistemului judiciar, cât și calitatea actului de justiție văzut ca serviciu public”, mai spune ministrul.
Prezentăm integral mesajul transmis de Alina Gorghiu cu ocazia Zilei Justiţiei:
„Mă simt onorată să transmit, pentru prima dată în calitate de ministru al justiției, un mesaj de ”La mulți ani!” cu ocazia acestei zile și urări de bine tuturor celor implicați în realizarea actului de justiție. Rolul Justiției într-un stat de drept este unul vital întrucât asigură realizarea și respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi. Ultimii ani au adus pentru România progrese extraordinare în multe domenii dar, în același timp, au fost complicați de crize succesive. De fiecare dată, soluțiile de echilibru au fost cele care ne-au permis să mergem în direcția sănătoasă, să asigurăm stabilitatea și predictibilitatea țării. Experiența din toată această perioadă ne arată importanța colaborării celor trei puteri ale statului: Legislativă, Executivă și Judecătorească, potrivit tradițiilor societăților democratice. Acționând împreună, cu loialitate, profesionalism și eficiență, ele asigură statului capacitatea permanentă de adaptare la noi provocări, reziliența și capacitatea de reacție. Sprijinul venit din partea cetățenilor este, însă, determinant pentru ca fiecare element de progres să fie durabil. În cazul sistemului de justiție, o relație corectă cu justițiabilul, de respect, și, în sens mai larg, asumarea unui rol social plin de substanță care să includă dialogul permanent cu cetățenii, reprezintă aspecte foarte importante. Oamenii nu trebuie să se raporteze la sistemul de justiție cu reticență, ci să îl perceapă ca pe un serviciu public performant, eficient, adaptat societății, la care pot apela cu ușurință, fără costuri exagerate de timp sau bani. Acest lucru ni-l dorim cu toții, deopotrivă! Ca ministru al Justiției, mă voi întâlni în perioada următoare cu reprezentanții instanțelor și parchetelor din țară, dar și cu cei ai tuturor profesiilor juridice: grefieri, avocați, notari, executori judecătorești, experți judiciari, mediatori și alții. Deja am primit de la profesioniștii din sistemul de justiție un mesaj important pe care îl voi duce Legislativului și Executivului: acela că lipsa de educație juridică și civică este ”rădăcina problemelor”. Ministerul Justiției se va implica pentru a corecta acest lucru. Vom solicita sprijin nu doar specialiștilor în științe juridice, ci și celor în științele educației. Este adevărat că traversăm o perioadă în care există probleme ce frământă sistemul de justiție. Sunt deschisă colaborării și dialogului pentru găsirea celor mai bune și echilibrate soluții pentru toate problemele și cred că este necesar să ne concentrăm acum asupra soluțiilor care să asigure atât funcționalitatea și eficiența sistemului judiciar, cât și calitatea actului de justiție văzut ca serviciu public. Am explicat public că rezultatul unor măsuri de reformă nu poate fi depopularea unui sistem de oamenii săi calificați cu mare experiență. În Justiție, există resursă umană bine pregătită, rezultatul acumulărilor obținute prin reformele făcute în timp de statul român. Există toate premisele ca 2023 și 2024 să fie ani buni pentru modernizarea infrastructurii sistemului judiciar. Guvernele care s-au succedat în ultima perioadă au lansat programe mari de investiții după decenii de stagnare din acest punct de vedere. Alături de acestea, în perioada următoare vor fi realizați pași foarte importanți în ceea ce privește digitalizarea sistemului de justiție. Proiectele aflate în derulare la Ministerul Justiției sunt avansate. Mai multe instanțe din România se vor muta în casă nouă chiar de anul acesta, iar pe viitor vom deschide noi șantiere pentru că există mari nevoi în sistem. Cartierul Justiției rămâne un proiect prioritar pentru noi, iar evoluțiile din ultimul timp sunt pozitive. Investițiile în resursa umană, precum și în infrastructura sistemului de justiție vor continua. Disponibilitatea Ministerului Justiției pentru dialog și cooperare instituțională este totală pentru că scopul nostru, al tuturor, este unul înalt: asigurarea independenței Justiției, îmbunătățirea calității actului de justiție și creșterea încrederii cetățenilor. La mulți ani Justiției Române și tuturor profesioniștilor din sistem!”.