Guvernul vrea să majoreze pedepsele pentru funcționarii care fură din fonduri europene

Guvernul se gândește la înăsprirea pedepselor pentru bugetarii care comit fraude cu fonduri europene, spun surse politice. Legislația ar putea fi modificată astfel încât funcționarii prinși că au furat fonduri europene să primească o pedeapsă majorată cu 50%, în contextul în care salariile bugetarilor care lucrează cu fonduri europene au fost majorate cu până la 50%, potrivit surselor citate.

Guvernul a aprobat la finalul anului trecut o majorare salarială pentru personalul care gestionează fondurile europene din programele operaţionale aferente perioadei de programare 2021 – 2027, cât şi PNRR. Majorarea se acordă pentru „stimularea” personalului „în vederea realizării investiţiilor cuprinse în PNRR şi pentru a asigura un aparat de lucru suficient de adecvat care să asigure îndeplinirea celor 507 jaloane până la data de 31 august 2026”. De asemenea, în ianuarie, Guvernul a majorat cu până la 50% salariile președinților și ale vicepreședinților de consilii județene, dar și ale primarilor și viceprimarilor care implementează proiecte finanțate din fonduri europene și prin PNRR.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *