În ce condiţii ai voie să montezi camere de supraveghere la bloc. Ce este INTERZIS să filmezi!

Montarea unei camere de supraveghere la intrarea în bloc sau pe casa scărilor ar putea să surprindă un număr mare de aspecte ce țin de viața privată a locatarilor, astfel că înt-o astfel de situaţie se aplică legislația privind protecția datelor (GDPR).

Orice instalare și folosire a unei camere de filmat trebuie să fie justificată obiectiv – să fie necesară și proporțională cu scopul urmărit. Acest lucru se datorează faptului că, de obicei, temeiul de prelucrare a datelor (GDPR), într-o asemenea situație, este interesul legitim al asociației de proprietari (să zicem interesul de a asigura siguranța și securitatea în bloc), scrie avocat.net.

Camere de supraveghere se pot monta pentru următoarele motive:

  • protejarea clădirilor, instalațiilor și/sau a persoanelor;
  • siguranța spațiilor publice;
  • identificarea, protecția și eliminarea infracțiunilor;
  • dovezi în instanță.

În cazul blocurilor, există o serie de condiții și criterii ce trebuie mereu respectate. Aceste aparate se pot instala doar dacă este obținut consimțământul locatarilor și al administratorului imobilului și dacă există un motiv precis care să justifice montarea acestora. Este interzis să filmezi situaţii care contribuie la recunoașterea celor care sună la interfon sau sonerie, precum spațiile comune.

În schimb, dacă un locatar vrea să își monteze o cameră de supraveghere care să monitorizeze strict numai ușa apartamentului său fără să intre în cadru nicio altă ușă de pe palier sau holul blocului, acest lucru poate fi făcut fără nicio aprobare din partea terților precum, vecini, administrația blocului, poliția locală etc.

Conform legii, filmările (și, eventual, înregistrările audio) vor putea fi folosite exclusiv pentru motivele invocate pentru justificarea lor. Cu alte cuvinte, o asociație de proprietari nu va putea să instaleze camere video / audio pentru motive de siguranță, doar ca, ulterior, să folosească înregistrările pentru alte obiective, cum ar fi stabilirea cotelor la întreținere, etc. De asemenea, înregistrările vor fi stocate pe o durată minimă, dar nu mai mult de 30 de zile.

Asociaţiile de proprietari care deţin camere de supraveghere sunt obligate să afişeze semne de avertizare referitoare la prezenţa acestora. Trebuie menţionat că nerespectarea acestei obligaţii poate fi sancţionată cu amenzi de la 100 la 300 de lei.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *