Încă o licitaţie pentru hainele poliţiştilor de până la 20 de milioane de lei: Costume, șepci, pălării și mănuși

MAI face licitație pentru echipamentul poliţiştilor din cadrul Aparatului Central, al Inspectoratului General pentru Imigrări şi al unor structuri din subordinea MAI, informează Agerpres. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 374.523 – 20.585.175 lei.

Este vorba despre o achiziţie comună, pentru19 instituţii, printre care se numără: Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Inspectoratul General pentru Imigrări, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza Bucureşti, Direcţia Generală Anticorupţie.

În vederea evaluării ofertelor, vor fi luate în calcul componenta financiară – 30%, rezistenţa echipamentelor 60%, garanţia suplimentară a produselor 10%. Durata contractului va fi de 24 de luni.

Acordul-cadru este împărţit în patru loturi:

– costum şi şapcă din stofă reprezentare pentru chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 358 – 20.047 bucăţi, la o valoare estimată între 185.639 – 9.508.800 lei fără TVA;

– costum şi şapcă din stofă ceremonialuri pentru chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 358 – 20.045 bucăţi, la o valoare estimată între 177.084 – 9.069.825 lei fără TVA;

– pălărie uniforma de reprezentare şi ceremonialuri pentru femei – chestori, comisari, inspectori şi agenţi; între 50 – 7.800 bucăţi, la o valoare estimată între 8.050 – 1.255.800 lei;

– mănuşi din piele pentru uniforma de reprezentare şi ceremonialuri; 50 – 10.010 bucăţi, la o valoarea estimată între 3.750 – 750.750 lei.

Termen limită pentru primirea ofertelor: 5 septembrie.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *