Iohannis explică modul în care rachetele rusești din Ucraina afectează direct România. „Este nevoie de noi SANCȚIUNI!” – VIDEO

https://www.youtube.com/watch?v=g480YstSQ4U

Președintele Klaus Iohannis a explicat că, în acest moment, România are o problemă foarte mare din cauza faptului că trimitem electricitate către Republica Moldova, dar interconectările dintre cele două țări trec prin Ucraina și astfel energia din România nu mai ajunge la destinație, din cauza bombardamentelor rusești.

Interconectarea dintre România și Moldova: evident că noi ajutăm Moldova. Până în momentul de față am livrat tot ce ni s-a cerut, însă aceste sincope în alimentarea cu electricitate apar dintr-un motiv foarte clar. Interconectările dintre România și Republica Moldova sunt total insuficiente, acest domeniu nu a fost tratat serios ani de zile. Chiar dacă România oferă electricitate Republicii Moldova, multe dintre interconectări trec prin Ucraina și este normal că sunt afectate. Lipsa interconecătărilor cu Moldova este o problemă reală. Știu că se lucrează, dar nu putem avea rezultate în câteva săptămâni. În perspectivă, pe termen mediu și lung, noi vom putea ajuta mult mai mult Moldova, dacă vom avea interconectări.”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis a fost întrebat și despre noile sancțiuni împotriva Rusiei, dar a explicat că în acest moment nu există nimic adoptat.

Este nevoie de măsuri mult mai ferme împotriva Rusiei, se lucrează, dar deocamdată nu există claritate în privința măsurilor care vor fi luate. Pe măsură ce vom avea ceva cert, vom oferi și informații publice”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat joi că este nevoie de noi sancțiuni la adresa Federației Ruse.

„Este nevoie de noi sancțiuni la adresa Federației Ruse”, a spus Iohannis, care se află într-o vizită oficială în Lituania.

Klaus Iohannis a fost întrebat și despre noile sancțiuni împotriva Rusiei, dar a explicat că în acest moment nu există nimic adoptat.

„Este nevoie de măsuri mult mai ferme împotriva Rusiei, se lucrează, dar deocamdată nu există claritate în privința măsurilor care vor fi luate. Pe măsură ce vom avea ceva cert, vom oferi și informații publice”, a mai spus Klaus Iohannis.

UE pregătește al 9-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, a anunțat joi Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene.

Lucrăm din greu pentru a lovi Rusia acolo unde o doare, pentru a-i diminua și mai mult capacitatea de a purta un război împotriva Ucrainei și pot anunța astăzi că lucrăm cu toată viteza la un al 9-lea pachet de sancțiuni”, a declarat von der Leyen într-o conferință de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a început, joi, vizita oficială în Lituania, el fiind primit la Palatul prezidenţial din Vilnius de omologul lituanian, Gitanas Nauseda. Şeful statului va avea o întrevedere şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Lituania, Viktorija Cmilyte-Nielsen, şi va depune o coroană de flori la „Memorialul celor căzuţi în lupta pentru independenţă”.

Vineri, a doua zi a vizitei în Lituania, preşedintele Klaus Iohannis va participa la simpozionul „The Idea of Europe”, organizat la Kaunas de Universitatea Vytautas Magnus, unde va susţine o alocuţiune în cadrul panelului prezidenţial. De asemenea, şeful statului va lua parte, împreună cu omologii din Lituania, Letonia şi Polonia, la un summit dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova şi promovării memoriei europene, cu accent pe combaterea dezinformării şi a tentativelor de rescriere a istoriei.

Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a efectuat o vizită oficială în Letonia, la Riga. Omologul leton, Egils Levits, i-a conferit preşedintelui României Ordinul celor trei stele – Clasa I Comandant al Marii Cruci. La rândul său, Iohannis i-a conferit lui Levits Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *