Iohannis, nervos după atacurile rușilor pe Dunăre: „Sunt crime de război!”

Președintele României Klaus Iohannis susține miercuri faptul că atacurile rușilor pe Dunăre reprezintă crime de război:

Atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurii civile ucrainene de pe Dunăre, în apropierea României, sunt inacceptabile. Acestea sunt crime de război și afectează și mai mult capacitatea Ucrainei de a-și transfera produsele alimentare către cei care au nevoie din lume”, a spus Klaus Iohannis, pe Twitter.

Trupele rusești au lansat un atac nocturn, extrem de puternic, în portul Izmail, aflat la doar 62 de kilometri de portul Galați, din România. Explozia a fost vizibilă inclusiv din România, pe rețelele de socializare fiind postate imagini cu atacul văzut din Tulcea.

Zelenski: „Lumea trebuie să răspundă. Rusia trebuie şi poate să fie oprită

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri dimineaţă că ultimul atac rusesc cu drone asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa a fost un atac asupra „securităţii alimentare globale” şi a cerut comunităţii internaţionale să intervină, notează news.ro. Zelenski spune că „Rusia poate şi trebuie să fie oprită” în faţa atacurilor care au distrus în mod deliberat chiar şi elevatoarele de cereale din portul Izmail.

„Încă o noapte de război, o altă noapte de muncă pentru eroica noastră apărare aeriană. Ne apărăm cu maximum de forţe disponibile. Multe drone Shahed au fost doborâte. Din fericire, nu au fost victime. Din păcate, există pagube. Cele mai semnificative sunt în sudul ţării. Teroriştii ruşi au atacat din nou porturile, cerealele şi securitatea alimentară globală. Toate serviciile noastre operaţionale au funcţionat eficient. Lumea trebuie să răspundă. Când porturile civile sunt vizate, când teroriştii distrug în mod deliberat chiar şi elevatoarele de cereale, aceasta este o ameninţare pentru toată lumea, de pe toate continentele. Rusia poate şi trebuie să fie oprită”, a scris Volodimir Zelenski pe Telegram.

De la retragerea Rusiei din acordul privind cerealele de la Marea Neagră, la 17 iulie, Rusia a declanşat o avalanşă de atacuri asupra rezervelor de cereale din oraşe ucrainene cheie, inclusiv în oraşul-port Odesa şi în porturile dunărene Reni şi Izmail, aflate foarte aproape de graniţa cu România.

Cel puţin 60.000 de tone de cereale, suficiente pentru a hrăni 270.000 de persoane timp de un an, au fost distruse în asaltul intensificat al Rusiei, a declarat luna trecută ambasadorul britanic la ONU, Barbara Woodward, potrivit CNN.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *