Kövesi intră tare în Bulgaria: Primarul unui oraş, arestat la solicitarea Parchetului European

Primarul oraşului Gheneral Toşevo din regiunea bulgară Dobrici, Valentin Dimitrov, a fost arestat la solicitarea Parchetului European, informează BNR, potrivit Rador.

La ce se referă ancheta

Investigaţia în care este implicat primarul este legată de o fraudă cu subvenţii pentru un proiect de creştere a eficienţei energetice a locuinţelor comunale. Au fost efectuate percheziţii la sediul primăriei, în birourile persoanelor publice bănuite de complicitate. Mai mulţi martori şi suspecţi vor fi audiaţi. Este vorba despre perioada 2017-2019, când au fost primite granturi de la UE pentru municipalitate pentru creşterea eficienţei energetice, în valoare de aproximativ 330.000 de leva (circa 165.000 de euro).

Proiectul a fost atribuit unui antreprenor privat. Conform dovezilor, oficialii implicaţi în proiect, inclusiv primarul, au transmis informaţii false despre activităţile efectuate, care nu au fost finalizate la termen.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *