Legea Bode-Ciucă, adoptată de Parlament: Ultrajul asupra polițistului se sancţionează cu închisoarea

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, cu 177 de voturi pentru, 76 de voturi împotrivă şi o abţinere, un proiect de lege de modificare a Codului Penal, depus de Nicolae Ciucă (premier) și Lucian Bode (șeful MAI), care preved noi situaţii în care legitima apărare este prezumată, precum şi al agravării răspunderii pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, conform Agerpres.

Potrivit unui amendament adoptat, „participarea la o încăierare se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. Un alt amendament prevede că „fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

De asemenea, fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. Conform unui alt amendament, faptele prevăzute la articolul care se referă la ultraj comise asupra unui poliţist sau militar, precum şi asupra personalului silvic învestit cu exerciţiul autorităţii publice, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Ameninţarea, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul, săvârşite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate – prevede un alt amendament propus de Lucian Bode.

Limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime atunci când au loc acte de lovire sau orice acte de violenţă sau fapte prin care se produc leziuni traumatice. În prezent, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. În cazul faptelor săvârşite în aceste condiţii acţiunea penală poate fi pusă în mişcare şi din oficiu, prevede un alt amendament.

Se mai majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei atunci când faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal, referitoare la lovire sau acte de violenţă, au vreuna dintre următoarele consecinţe: o infirmitate; leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale; un prejudiciu estetic grav şi permanent; avortul; punerea în primejdie a vieţii persoanei.

Proiectul pentru modificarea Codului Penal, în forma propusă de ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode și premierul Nicolae Ciucă, a trecut de Camera Deputaților, for decizional. Încă de la depunerea în Parlament, proiectul a fost apreciat de experții în Drept, pentru creșterea gradului de protecție a procurorilor și a judecătorilor împotriva actelor de răzbunare. Inițial, opoziția a criticat înăsprirea pedepselor pentru tulburarea liniștii publice, acuzând restrângerea dreptului la protest. Însă această abordare s-a schimbat după protestul AUR de săptămâna trecută. Mulți dintre participanții mitingului organizat de formațiunea lui George Simion la gardul Parlamentului au devenit violenți, au provocat forțele de ordine și au bruscat câțiva demnitari. Pedepse mai aspre pentru asemenea fărădelegi au fost imediat cerute chiar de parlamentari de opoziție din USR și Forța Dreptei. Acest proiect a adus exact aceste schimbări legislative.

Când am inițiat proiectul de lege de modificare a Codului Penal, am facut-o cu scopul de a avea un spațiu public sigur pentru copiii și familiile noastre, în care să acordăm protecție persoanelor vulnerabile, în fața faptelor antisociale cu violență. Nu este o lege împotriva celor care respectă regulile democratice ale exprimării publice pașnice. Este o lege pentru întărirea autorității statului care să sancționeze mai ferm acele infracțiuni, mai ales în forma lor agravantă, care aduc atingere integrității fizice a persoanelor. A fost creată multă emoție în jurul acestui proiect, dar în urma dezbaterilor parlamentare, am ajuns la o variantă echilibrată, cu puternic rol preventiv și de descurajare. Cei care nesocotesc legea și o fac uzând de violență fizică sau profitând de capacitatea limitată de reacție a victimei, trebuie să răspundă pe măsură și să fie sanționați mai dur”, a declarat ministrul Lucian Bode.

În plus, proiectul oferă mai multă protecție cetățenilor în spațiul public, minorilor, persoanelor hărțuite și celor vulnerabile. De exemplu, au crescut cu o treime pedepsele pentru infracțiunile comise în stare agravantă, aceasta fiind definită ca un raport major de forțe între agresor și victimă. Astfel, persoanele aflate în îngrijire medicală și copiii au o mai bună protecție a legii, în cazurile de abuz ori hărțuire.

Despre proiect, premierul Nicolae Ciucă a precizat că „modificările aduse Codului Penal vin să ofere un grad sporit de siguranță cetățenilor vulnerabili în fața unor fapte care au crescut în intensitate în ultimii ani. Un Cod Penal eficient trebuie să răspundă necesităților momentului și, ca atare, are nevoie de actualizări, ca orice altă lege. Aceste modificări pentru pedepsirea  infracțiunilor grave sunt pentru a proteja persoanele vulnerabile, copiii, care au nevoie de protecție garantată prin lege în fața abuzurilor și a violenței. Sunt modificări necesare, aduse exclusiv pentru limitarea actelor de violență și pentru creșterea siguranței cetățeanului.”

Nicolae Ciucă este co-inițiator al proiectului de modificare a Codului Penal, alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *