„Măicuța” care lua mințile oamenilor cu probleme în dragoste: A promis ajutor și a păcălit o persoană cu 30.000 de euro

Poliţiştii au efectuat o percheziţie într-un caz de înşelăciune, după ce o femeie a dat o sumă mare de bani unei tinere care pretindea că e măicuţă şi îi promitea ajutor în dragoste pentru fiica sa, informează, joi, IPJ Dâmboviţa, informează Agerpres.

„În urma percheziţiei, poliţiştii au descoperit şi indisponibilizat bijuterii, telefoane mobile, 3.000 de euro şi mai multe înscrisuri. Din investigaţiile efectuate s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie – august a.c., femeia, de 26 de ani, ar fi pretins că este măicuţă şi ar fi înşelat persoana vătămată, o femeie de 49 de ani, din Târgovişte, căreia i-ar fi solicitat bani pentru a o ajuta să rezolve problemele sentimentale pe care le are fiica acesteia. Prejudiciul creat se ridică la aproximativ 30.000 de euro”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *