„Mâncătorul de femei” a fost condamnat definitiv: 30 de ani cu executare
Curtea de apel Suceava l-a condamnat, marți, pe Vasile Lavric, criminalul din Rădăuți cunoscut și sub denumirea de „mâncătorul de femei”, la 30 de ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă, anunță antena3.ro.
Vasile Lavric a fost condamnat la 30 de ani de închisoare cu executare, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit, spun anchetatorii.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a șapte bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Condamnarea este dată doar pentru uciderea soției sale, Aurica Bodnărescu, dosarul acesta nefăcând referire la dispariția a încă 5 femei din anturajul lui Lavric.
În decembrie 2022, Tribunalul Suceava stabilise aceeași pedeapsă pentru Vasile Lavric, dar avocații acestuia au făcut apel, acea sentință nefiind definitivă.