Nicușor Dan promite schimbări la SRI și SIE: „Serviciile trebuie să culeagă ce e relevant. Nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție” – VIDEO

Președintele României Nicușor Dan a făcut marți declarații importante de la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferințe de presă susținute la începutul mandatului său. Printre temele abordate s-au numărat activitatea serviciilor secrete, lupta anticorupție, dar și rolul președintelui în clarificarea controverselor privind alegerile anulate din noiembrie 2024. Întrebat dacă vede necesară schimbarea conducerii Serviciului Român de Informații și a Serviciului de Informații Externe, Nicușor Dan a fost tranșant, afirmând că „este nevoie de un director civil la SRI” și că „foarte probabil este nevoie de un nou director la SIE”.

Șeful statului și-a exprimat clar și nemulțumirea față de actualul stadiu al luptei anticorupție din România. „Nu sunt deloc mulțumit de procesul anticorupție. Sunt zone întregi de corupție care sunt neglijate de statul român și, imediat ce o să terminăm cu chestiunea asta a deficitului și a formării guvernului, partea de justiție o să fie principala mea preocupare, inclusiv discuții cu șefii parchetelor, inclusiv discuții despre planurile de management ale noilor șefi ai parchetelor care vor avea un mandat începând de la începutul anului 2026. Statul român are restanțe foarte, foarte mari.”

Întrebat dacă dorește să includă evaziunea fiscală în strategia națională de apărare, în contextul în care tema a fost ridicată în trecut și de fostul președinte Traian Băsescu, Dan a clarificat că „evaziunea fiscală este deja în strategia națională de securitate”. În opinia sa, nu este nevoie de modificări legislative, ci doar de o delimitare clară a competențelor.

„Ceea ce noi trebuie să facem este să fim foarte clari până unde acționează serviciile de informații. Pentru că evaziunea fiscală este o chestiune de securitate națională – și nu numai că o cred eu, este în documentul oficial al statului român – ei trebuie să fie preocupați și să găsească informațiile despre această problemă. Totul este ca rolul lor să se oprească la a furniza aceste informații către ANAF și către parchete. Asta este chestiunea, și un director civil al SRI-ului are asta ca principală misiune: să nu mai ajungem să avem o interferență a serviciilor mai mult decât este cazul.”

Referindu-se la riscul repetării abuzurilor semnalate în perioada protocoalelor secrete, Dan a afirmat că „din câte îmi aduc aminte, ce a spus Curtea Constituțională a fost exact ce am spus eu: faptul că prin acele protocoale SRI-ul și-a depășit atribuțiile legale de a furniza informații către instituțiile competente”.

Președintele a fost întrebat și despre anularea alegerilor din 24 noiembrie 2024 și decizia Curții Constituționale din 6 decembrie, în contextul în care el însuși ceruse mai multă claritate și reconciliere în societate. Întrebat dacă a cerut deja lămuriri din partea serviciilor, Nicușor Dan a răspuns: „Nu. Până în momentul de față vă mărturisesc că nu am avut timp să fac asta. M-am preocupat de deficit, de guvern și de obligațiile externe pe care le-am avut. E o chestiune de una, două săptămâni cât o să mai fiu implicat în problemele acestea și, imediat după, alături de – cum am spus mai devreme – de justiție, asta o să fie o preocupare importantă.”

La prima sa conferință oficială de presă susținută la Palatul Cotroceni, președintele României, Nicușor Dan, a oferit clarificări legate de rolul serviciilor de informații în combaterea evaziunii fiscale. El a precizat că acestea nu efectuează controale, ci doar culeg informații relevante pentru securitatea națională, subliniind necesitatea unui control civil clar asupra acestor instituții.

„Serviciile de informații nu fac controale. Ele culeg informații. Controalele le fac reprezentanții ANAF și, în măsura în care există suspiciuni de infracțiune, de către parchete. Asta să fie clar: delimitarea dintre serviciile de informații și activitatea celorlalte organe de stat.”

Președintele Nicușor Dan a explicat că direcția pe care o propune nu vizează implicarea directă a serviciilor în acțiuni operative, ci stabilirea unor noi priorități în colectarea datelor. „Serviciile de informații culeg informații care sunt relevante pentru securitatea națională. Discuția este că există o prioritate în culegerea acestor informații. O prioritate este zona de securitate propriu-zisă, potențiale acțiuni teroriste, ș.a.m.d. Îmi doresc ca, în activitatea de informații, zona de evaziune fiscală să fie o prioritate pentru serviciu.”

Întrebat cum va evita eventualele interferențe economice, șeful statului a amintit de importanța controlului civil și de un principiu instituțional deja aplicat. „Aceasta e discuția generală despre controlul civil asupra serviciilor de informații. Una dintre măsurile care ne asigură că există un control civil asupra serviciilor este prezența unui director civil acolo.”

De asemenea, Nicușor Dan a confirmat că s-a întâlnit cu șeful SPP, generalul Lucian Pahonțu, subliniind că urmează o evaluare a tuturor instituțiilor din domeniul securității: „Sigur că da. L-am cunoscut. E vorba de omul care conduce și are atribuții în privința securității mele personale, a acestei instituții. O să colaborăm și o să am o evaluare, așa cum o să am o evaluare pe activitatea serviciilor în general. Va fi imediat după ce ieșim din problemele legate de guvern și buget.”

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *