O autospecială de poliție, în misiune, a fost făcută praf de un șofer. Doi polițiști răniți
O autospecială de poliție care se afla în urmărirea unei cisterne care nu a oprit la semnalele agenților a fost implicată marți dimineața într-un accident în Iași. Potrivit IPJ Iași, din verificările făcute la fața locului, a rezultat faptul că polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, au pornit în urmărirea șoferului unei cisternă care nu a oprit la semnalul regulamentar, moment în care ar fi fost acroșați de conducătoarea unui autoturism. Conform presei locale, e vorba de un BMW.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătoarei autoturismului și a unui pasager din autospecială. Ambii șoferi implicați au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt.