PatriotFest a ajuns la cea de-a cincea ediție

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat miercuri, 18 ianuarie, la Cercul Militar Național, la gala concursului PatriotFest ediția 2022, proiect organizat de New Strategy Center în parteneriat cu Ministerul Apărării Naționale și alte instituții din domeniul apărării și securității naționale.

Aflat la a cincea ediție, PatriotFest este singurul concurs național de inovare organizat de instituții din domeniul apărării și securității naționale și, anul acesta, a vizat în mod special domeniile sistemelor autonome și inteligență artificială. Ca în fiecare an, organizatorii au selectat și premiat cele mai interesante, funcționale și utile proiecte. Ministrul apărării naționale a oferit premiul I pentru categoria „Sisteme autonome“ domnului Bogdan Gașpar, pentru proiectul „heliCOPTER Barry”.

Pe lângă caracterul excepțional al acestei excelente inițiative, eu cred că astăzi putem vorbi și de o formă de normalitate pentru că eu cred că este normal ca o țară să caute să-și valorizeze și să-i premieze pe cei care au idei inovatoare, pe cei care și-au dedicat zile și nopți ideilor lor și visului lor de a realiza ceva”, a transmis ministrul apărării naționale în intervenția sa.

Totodată, ministrul Angel Tîlvăr i-a felicitat pe concurenți pentru modul în care contribuie la procesul de inovare pentru a crește securitatea României într-o perioadă plină de provocări.

PatriotFest este inițiat de Asociația New Strategy Center și organizat cu sprijinul mai multor instituții din domeniul apărării și securității naționale: Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații, Serviciul Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază.

Detalii privind activitatea NSC se găsesc accesând: https://www.newstrategycenter.ro/home/.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *