Pericol pe internet: Copiii, ademeniți în grupuri unde se promovează automutilarea

Un nou pericol a luat amploare în spațiul online și îi sperie pe părinți. Mai mulți copii de doar nouă ani au fost ademeniți pe rețelele de socializare în grupuri care promovează rasismul, violența sexuală și chiar automutilarea.

Scandalul a pornit după ce părintele unui elev britanic a declarat pentru poliție că micuțul a primit imagini cu tentă sexuală, rasistă și limbaj licențios într-un grup de pe aplicația Whatsapp. Autoritățile s-au sesizat imediat, iar la scurt timp a fost emis un avertisment care a ajuns la mii de părinți din Regatul Unit.

Povestea a luat amploare și nu a trecut mult timp până când mai multe școli au declarat că elevii din clasele a 5-a și a 6-a au fost adăugați fără voia lor în astfel de grupuri. Unii dintre copii primiseră chiar imagini cu cadavre mutilate.

Începe simplu, de la un bună, la ce școală mergi, ce sporturi îți plac, ce echipe îți plac, iar apoi încep să vorbească. Dacă te uiți în telefonul sau calculatorului copilului, o să vezi că este o persoană care a acaparat tot timpul acestui copil”, avocatul Patrick Caver.

Marea Britanie nu este singura țară care se confruntă cu o astfel de problemă, ci copiii de oriunde se pot afla în pericol atunci când vine vorba de online, spun specialiștii. În SUA, copiii din mai multe state s-au găsit în situații similare.

Aplicația de mesagerie Whatsapp este una dintre cele mai populare și are peste două miliarde de utilizatori la nivel mondial. Recent, aceasta și-a redus vârsta minimă în Marea Britanie și Europa de la 16 la 13 ani, asta deși specialiștii spun că minorii nu ar trebui să o folosească. 

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *