Peste 2.000 de fapte ilegale constatate în luna martie de Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră au constatat, în luna martie, 2.029 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.

Poliţia de Frontieră a anunţat, miercuri, într-un comunicat de presă, că, în luna martie, poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării aproximativ 2,2 milioane ţigarete (111.350 pachete cu tigări) şi 1.286 kg tutun vrac şi pentru narghilea, în valoare de aproximativ 1,8 milioane lei. De asemenea, în urma acţiunilor derulate pentru prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 1.700 de cetăţeni străini în trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei.

De remarcat că, aproximativ 75% dintre ei (1.300 cetăţeni străini) au fost depistaţi când încercau să iasă ilegal din ţară. Cei în cauză erau solicitanţi de azil în ţară noastră, respectiv au intrat în ţara noastră în baza documentelor legale şi cei mai mulţi au fost depistaţi de poliţiştii de frontiera ascunşi în mijloace de transport. În cadrul acestor acţiuni au fost identificate 55 de persoane, cetăţeni români şi străini, implicaţi în activităţi de călăuzire şi transport a migranţilor, fiind cercetate pentru fapte care vizează traficul de migranţi”, a precizat Polioţia de Frontieră.

În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu, au fost oprite la intrarea în ţară peste 350 de tone de deşeuri. Totodată, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 2.029 de fapte ilegale (960 infracţiuni şi 1.069 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.

Din numărul total de infracţiuni – 960 – cele mai multe au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (336), trafic de migranţi (61), fals şi uz de fals (128), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, precum şi contrabandă şi fraudă vamală (43)”, a mai transmis sursa citată.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *