Peste 23.000 de deţinuţi, în prezent, în pușcării. Gorghiu (Justiție): „Avem suficient de multe clădiri şi terenuri la ANP care în acest moment nu sunt valorificate”
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat luni, cu prilejul vizitei ambasadorilor la „Ziua Porţilor Deschise” de la Penitenciarul Rahova, că astăzi, când vorbim, în sistemul penitenciar avem o populaţie de 23.555 de deţinuţi, iar dintre aceştia, 6000 de deţinuţi muncesc iar 2500 urmează cursuri şcolare. Despre rata recidivei, ministrul a precizat că în 2012 rata de recidivă era de 45,78%, în luna martie a acestui an avem 36,75%, cea mai scăzută rată de recidivă din ultimii 12 ani.
Ministrul Justiţiei a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă informaţii privind situaţia la zi a penitenciarelor din România, ea arătând că la penitenciarul din Rahova sunt în prezent circa 1300 de persoane private de libertate.
„Suntem prezenţi astăzi pentru că a fost finalizată o nouă secţie de deţinere cu 196 de noi locuri de cazare care au fost amenajată conform standardelor europene lucru care pe noi ne bucură foarte tare pentru că sunt destinate persoanelor care execută pedepse privative de libertate în regim semideschis şi deschis şi de asemenea selecţionată să desfăşoare activităţi lucrative la diverse puncte de lucru. Vreau să ştiţi că este rezultatul unor lucrări foarte bune, la camerele de deţinere din cadrul unei secţii a penitenciarului şi în acelaşi timp de transformarea unor ateliere de producţie în spaţii de deţinere”, a arătat Gorghiu.
Ea a menţionat că aceasta lucrare a presupus înfiinţarea unui număr de 108 locuri noi de cazare şi de modernizare a încă 88 de locuri iar valoarea totală acestei lucrări de investiţii a fost de 1.028.997 lei, cu TVA iar obiectivul este în prezent finalizat, data de 1 noiembrie fiind cea de la care vor fi puse în folosinţă aceste noi locuri de deţinere. Ministrul a mai spus că la acest penitenciar se va deschide Cabinetul medical pentru tratamentul deţinuţilor dependenţi de droguri.
„În tratament se va utiliza un substitute de metadonă”, a afirmat Gorghiu, precizând că Rahova este unul din acele penitenciare au o comunitate pentru foştii consumatori de droguri.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat luni, la Penitenciarul Rahova, că sunt suficient de multe clădiri şi terenuri la ANP care în acest moment nu sunt valorificate şi că va introduce în circuit hotărârea de guvern în baza Codului Administrativ care va putea permite închirierea acestor clădiri, arendarea terenurilor nefolosite. Ea a arătat că este vorba despre o suprafaţă totală de aproximativ 1800 de hectare care sunt în administrarea 23 de unităţi de penitenciare din 27 de judeţe. Ea a menţionat că se va impune în viitorul apropiat o discuţie structurată atât cu autorităţile centrale, cu ANP- ul cât şi cu autorităţile locale pentru a găsi soluţia potrivită de scoaterea penitenciarelor din zona central critică în afara oraşelor.
„După cum ştiţi, am fost nu o dată criticaţi pentru condiţiile în care sistemul penitenciar românesc îşi desfăşoară activitatea. Sigur, au fost momente în care s-a vorbit despre supraaglomerarea sistemului penitenciar, despre condiţiile de aici. Aceste lucruri au fost invocate de fugari nu odată, însă cred că suntem în măsură să vă comunicăm că depăşim etapa litigiilor în faţa CEDO, care în trecut a reprezentat o problemă şi trebuie să o recunoaştem”, a spus ministrul Justiţiei.
Alina Gorghiu a precizat că, referitor la condiţiile de detenţie şi în special cu privire la supraaglomerarea penitenciarelor mai multe state, nu doar România, au făcut obiectul procedurilor de hotărâri pilot în faţa CEDO, ea dând exemplul altor ţări precum Bulgaria, Ungaria. Italia, Polonia, Ucraina.
„Ţinând cont de aceste lucruri şi statul român întotdeauna a fost atent la problematica CEDO şi la drepturile omului în general am putea spune şi putem spune răspicat că modernizarea tuturor penitenciarelor din România rămâne un obiectiv important o să vă dau statistici relevante cu privire la înfiinţarea locurilor de detenţie”, a mai spus Gorghiu, arătând că în ”2021 şi 2022 au fost înfiinţate 721 de locuri de cazare, iar anul acesta în 2023 sunt planificate 1275 de noi locuri de cazare, iar până astăzi au fost finalizate 643 de locuri de detenţie în 8 unităţi, 188 la Rahova 107 la Timişoara, 47 la Bistriţa, 32 la Arad, 108 la Craiova, 22 la Aiud, 55 la Codlea şi 22 la Tichileşti.