Polițist luat pe sus de DNA pentru trafic de influență privind obținerea unor permise de conducere

Procurorii de la Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 15 martie 2023, a inculpatului Victor Daniel Popescu, agent de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale de Politie a Municipiului București (D.G.P.M.B.) – Secția 21, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care arată că la data de 14 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența pe care ar fi pretins că o are asupra unor funcționari publici, însărcinați cu eliberarea permiselor de conducere. Potrivit anchetatorilor DNA el ar mai fi promis cu aceeași ocazie că îi va determina pe aceștia să faciliteze obținerea în mod fraudulos, de către aceasta și fratele ei, a documentelor respective.

A pus mâna pe bani…

În contextul menționat mai sus, în data de 15 martie 2023, inculpatul Popescu Victor-Daniel ar fi primit de la persoana respectivă suma 10.000 euro, reprezentând o primă tranșă din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Inculpatului Popescu Victor-Daniel i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 martie 2023, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Nu a livrat ce a promis

Cei doi interesați de obținerea permisului de conducere ar fi decis să îl dea pe mâna anchetatorilor pe ofițer pentru că acesta nu și-ar fi onorat promisiunile de trafic de influență emise.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *