Polițiștii au făcut prăpăd: Au lăsat pietoni aproape 1.000 de șoferi într-o singură zi

Un număr de 194 de autori de infracţiuni prinşi în flagrant, 25 de persoane urmărite naţional sau internaţional depistate, aproape 1.000 de permise de conducere reţinute,10% pentru consum de alcool, 125 de intervenţii pentru stingerea incendiilor, transmite MAI, care prezintă bilanţul activităţilor desfăşurate sâmbătă.

Personalul structurilor operative a intervenit la 5.348 de evenimente, dintre care 3.627 circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.721 circumscrise situaţiilor de urgenţă, în special pentru acordarea primului ajutor medical. La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 951 de posibile infracţiuni, peste 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 194 de autori de infracţiuni care au săvârşit 211 fapte penale, iar faţă de 28 de persoane au fost dispuse măsuri preventive”, anunţă duminică Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea, au fost depistate 25 persoane urmărite naţional sau internaţional.

Aproape 1.000 de permise de conducere reţinute, într-o singură zi

Poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţări, pentru fluidizarea circulaţiei pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor şi depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 285 certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 976 de permise de conducere – 97 pentru consum de alcool şi 15 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.

În cursul zilei de sâmbătă, poliţiştii şi jandarmii au constatat 10.644 contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,5 milioane de lei.

Patru spaţii publice care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu, identificate / 125 de intervenţii pentru stingerea incendiilor

La rândul lor, pompierii au efectuat 49 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind identificate 4 obiective care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Pompierii au aplicat 121 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 65.001 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.389 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 125 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervenţiilor pompierilor, au fost salvate 11 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 13 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil în ultimele 24 de ore

Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.

Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 140.305 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 7 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 32,6%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 77.045 de mijloace de transport şi 291.613 persoane, dintre care 19.463 de cetăţeni ucraineni.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *