Polițiștii au spart un mare „cuib de viespi”: Rețea de doctori care dădeau acte medicale pe bani pentru permise de conducere

Polițiștii din Suceava au făcut percheziții într-un cabinet unde s-ar fi eliberat fișe medicale necesare obținerii sau preschimbării permisului de conducere fără efectuarea tuturor consultațiilor necesare, informează Mediafax.

Potrivit IPJ Suceava, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalitătii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, au făcut luni o percheziție într-un imobil în care își desfășoară activitatea o firmă care avea ca obiect de activitate eliberarea de fișe medicale necesare obținerii/preschimbării permisului de conducere. În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate, în original, 295 de fișe medicale parafate și semnate în alb de medici, precum și 427 de fișe medicale ale unor persoane completate și semnate și alte înscrisuri.

Oamenii nu sunt consultați în realitate

Din cercetări a reieșit faptul că persoanele care se prezentau în vederea eliberării fișelor medicale necesare obținerii/preschimbării permisului de conducere ar fi fost consultate doar oftalmologic și nu ar fi fost consultate de niciun medic aferent specializărilor menționate în fișele medicale, existând suspiciuni privind autenticitatea și veridicitatea aspectelor consemnate în fișele medicale eliberate. Astfel, verificările medicale consemnate ca urmare a consultului medical al pacienților nu ar fi fost efectuate în mod real de către medicii care prestează activități în cadrul acestei unități, arată polițiștii. Totodată, a rezultat faptul că, după controlul oftalmologic efectuat persoanelor în cauză, acestea așteptau aproximativ 10 minute, după care ar fi primit fișele medicale.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *