Polițiștii, polițiștii din penitenciare și grefierii protestează în stradă împotriva creșterii vârstei de pensionare: „Guvernul ne vrea MORȚI cu 7 ani înainte de pensie!”

Sindicaliștii care-i reprezintă pe polițiști, polițiștii de penitenciare și pe grefieri au anunțat un protest în fața Parlamentului marți, de la ora 11.00. Manifestația va fi împotriva modificării legislației privind pensiile militare și a cele de serviciu ale grefierilor.

Sindicatul Polițiștilor Europeni (EUROPOL), Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP) și Sindicatul Național al Grefei Judiciare (DICASTERIAL) au anunțat mitingul pentru ziua de marți, în fața Palatului Parlamentului. Membrii de sindicat cer eliminarea tuturor inechităților salariale, restanțelor și plafonărilor impuse de Guvern în ultimii ani.

Pe de altă parte, ei se opun creșterii vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani, așa cum o au restul angajaților, pe motiv că „este lipsită de orice fundament obiectiv”, iar „speranța de viață a polițiștilor și polițiștilor de penitenciare din operativ este de 58 de ani”

Orice inițiativă de creștere a vârstei de pensionare poate fi luată în discuție doar la pachet cu adoptarea unor măsuri concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, ocuparea posturilor vacate, eliminarea riscurilor și a bolilor profesionale, care să determine creșterea speranței de viață. Prin aceste modificări, România va deveni țara cu cele mai nefavorabile condiții de pensionare din blocul NATO”, au mai transmis sindicaliștii.

Amintim că majoritatea PSD – PNL intenționează să crească vârsta de pensionare pentru toată lumea la 65 de ani. Un proiect de lege privind reforma pensiilor speciale a trecut acum mai multe săptămâni de Senat și urmează să primească votul final în Camera Deputaților.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *