Predoiu (MAI) a creat revoltă printre polițiști: SNPPC nu vrea să audă de obligativitatea testării antidrog
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) cere dezbaterea publică a celor trei proiecte de acte normative pe care le propune ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu pentru sporirea siguranţei, inclusiv modificări la Statutul poliţistului. Sindicaliştii consideră că obligativitatea testării antidrog „sfidează până şi normele bunului simţ”, întrucât procentul celor depistaţi pozitiv în cazul consumului de substanţe stupefiante este infim.
„În cursul acestei dimineţi, i-am trimis ministrului Afacerilor Interne o adresă oficială pentru organizarea unor dezbateri publice, pe marginea celor trei proiecte normative iniţiate de Ministerul Afacerilor Interne, în data de 6 oct. a.c., în prezenţa inclusiv a reprezentanţilor federaţiilor sindicale reprezentative în MAI, a mass-mediei şi a altor entităţi interesate de anunţul public – ONG-uri, asociaţii profesionale etc”, a transmis, miercuri, SNPPC, într-un comunicat de presă.
Sindicaliştii cer dezbaterile să fie organizate succesiv, timp de trei zile, în săptămâna 16-20 octombrie, câte una pe zi, pentru fiecare proiect normativ iniţiat, să fie înregistrate video şi transmise live în spaţiul public.
„De asemenea, am solicitat organizarea unei noi şedinţe de dialog social (prima fiind programată mâine, 12 oct.), la nivelul Comisiei paritare din MAI, în săptămâna următoare celei în care vor avea loc cele trei dezbateri, pentru definitivarea proiectelor normative în raport cu punctele de vedere formulate în cadrul dezbaterilor publice”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia consideră că propunerile legislative cuprinse în Proiectul de Lege pentru modificarea Statutului poliţistului şi a Statutului cadrelor militare, care vizează obligativitatea testării preliminare şi a supunerii la recoltarea de probe biologice a poliţiştilor şi a militarilor din Ministerul Afacerilor Interne, pentru depistarea stubstanţelor stupefiante şi a consumului de alcool, „sfidează până şi normele bunului simţ”.
„Din cifrele statistice reiese că, în ultimii ani, procentul funcţionarilor publici cu statut special depistaţi pozitiv în cazul consumului de substanţe stupefiante este infim, de numai 0,06%, raportat la media naţională”, au mai transmis sindicaliştii.
Aceştia consideră că „iniţiativa legislativă este fără precedent în istoria Ministerului Afacerilor Interne, iar concretizarea ei ar conduce la umilirea angajaţilor MAI, în dezacord cu drepturile fundamentale prevăzute în Constituţie”.
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un pachet legislativ prin care se propun măsuri de consolidare a cadrului normativ pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului, siguranţă rutieră şi combatere a infracţionalităţii, în special privind traficul de droguri şi substanţe psihoactive. Pachetul cuprinde pedepse mai aspre pentru comiterea unor infracţiuni, reglementarea circumstanţelor agravante, dar şi posibilitatea confiscării maşinilor implicate în traficul de droguri. De asemenea, se propune ca testarea antidrog să devină obligatorie la admiterea în Poliţie. Poliţiştii şi militarii vor fi obligaţi să accepte testarea, în cazul în care comportamentul lor ridică suspiciuni.