Predoiu (MAI): „Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru”

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a participat, luni, la Ziua Poliţiei de Frontieră, și a transmis un mesaj în care a precizat că nu îi place foarte mult să vorbească despre Spaţiul Schengen, dorindu-şi ca lucrurile să fie realizate în teren. El a dat asigurări că Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România în interiorul său.

Cătălin Predoiu a ţinut să îi felicite pe poliţiştii de frontieră cu prilejul Zilei Poliţiei de Frontieră şi a menţionat că în cei 159 de ani ai Poliţiei de Frontieră „s-a murit la datorie pe frontiera română în ceasuri de restrişte”. Predoiu s-a referit şi la semnificaţia frontierei care este „marginea statului, este poartă de ieşire, dar şi poartă de intrare”.

Ministrul de Interne a subliniat, de asemenea, că Spaţiul Schengen va fi mai puternic cu România în interiorul său.

S-a vorbit şi astăzi, se vorbeşte foarte mult, în general, de multă vreme, de Spaţiul Schengen. Sunt unul dintre cei care optez să vorbesc cât mai puţin despre asta, dar să ne concentrăm cât mai mult în teren pe ceea ce facem. Cu toate acestea, da, şi eu spun, Spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înauntru. Şi nu o spun doar eu şi nu o spun superficial, doar din poziţia de om politic pasager, aflat la conducerea Ministerului Afacerilor Interne. O spun pe baza unor studii, lecturi pe care le-am făcut aprofundat, în ultima perioadă, asupra acestei problematici, de când sunt însărcinat cu această onoare de a vă conduce vremelnic şi o mai spun din nou, evoc colegii din Consiliul JAI. Nu numai în bilaterale, nu numai în întâlniri oficiale atât colegii miniştri, cât şi comisarul european, inclusiv în discuţii informale care au loc în marja JAI, sunt unanimi în a susţine această constatare logică – consolidarea Spaţiului Schengen presupune România înăuntru”, a declarat Predoiu, potrivit news.ro.

Cătălin Predoiu a amintit şi de ajutorarea ucrainenilor care au găsit adăpost în România, după ce au fugit din calea războiului.

„Au nevoie de locuri de muncă şi le-au găsit. Au nevoie de un stat prietenos şi l-au găsit. Au nevoie de o societate incluzivă, generoasă, solidară şi au găsit-o. Au nevoie de şcoli şi grădiniţe pentru copii şi le-au găsit. Sunt 32.000 de copii ucraineni în grădiniţele noastre astăzi şi asta înseamnă foarte mult. Pentru viitor, pentru ceea ce înţeleg ucrainenii din această relaţie consolidată în vremuri de restrişte. Aceste lucruri nu se vor uita. Şi ceea ce faceţi dumneavoastră astăzi pentru ei nu se va uita”, le-a mai transmis ministrul de Interne, poliţiştilor de frontieră.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *