Primar căutat, după ce a fugit – A DOUA OARĂ – de la locul unui accident: „Mă uitam la televizor, nu i-am auzit!”
Un primar din Suceava, căutat de două ori de poliție după ce a fugit de la locul unui accident, a găsit o scuză halucinantă. Edilul spune că se uita la televizor și nu a auzit că e căutat de poliție.
Toader Adrian Lavric este acuzat că a provocat un accident grav: a intrat pe contrasens, a lovit o maşină şi a fugit de la faţa locului. Victima sa s-a ales cu mai multe coaste rupte, iar rudele celui accidentat acuză că edilul era beat. Primarul s-a prezentat la poliție, a doua zi după accident iar etilotestul a arătat că nu era băut. Mai mult, Lavric susține că accidentul este o înscenare.