Proiectul MAI: Se introduc buletinele cu cip. Statul va suporta toate cheltuielile – DOCUMENTE

Noile cărți electronice de identitate ar urma să fie emise la nivel național până la finele acestui an, iar costul de 67 de lei, solicitat acum la eliberarea acestora în proiectul pilot de la Cluj, va fi suportat de stat, în condițiile în care avem 200 milioane de euro în PNRR pentru acest proiect, se arată într-un proiect de act normativ scos în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne.

MAI a scos luni în dezbatere publică un proiect de act normativ care propune o multitudine de modificări majore la Ordonanța 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Amintim că ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a anunțat, în urmă cu 2 luni, că emiterea noilor cărți electronice de identitate se va extinde în vara acestui an, mai întâi în București și apoi în restul municipiilor până la finalul anului 2023. Începând cu 1 ianuarie 2024 nu se vor mai emite cărți de identitate în formatul actual.

Statul va suporta costul eliberării noilor cărți electronice de identitate

Una din principalele modificări majore propuse de MAI vizează suportarea de către stat a costului eliberării noilor cărți electronice de identitate, din fondurile alocate în acest scop prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În nota de fundamentare se menționează că prin PNRR, în vederea stimulării adoptării voluntare a cărții de identitate electronice cu semnătură digitală calificată, pentru Investiția 8 – Carte de identitate electronică și semnătura digitală au fost alocate 200 milioane de euro.

Obiectivul investiției este atingerea numărului de 8.500.000 cetățeni pentru care se eliberează cartea de identitate electronică.

În acest moment, costul eliberării unei cărți electronice de identitate, în proiectul pilot din județul Cluj este de 67 de lei.

Cum rămâne cu românii care au plătit deja pentru noile cărți electronice de identiate?

În proiectul MAI se propune următoarea schimbare:

(1) Contravaloarea cărții electronice de identitate emise persoanelor cu vârstă mai mare de 14 ani se asigură din fonduri alocate în acest sens de la bugetul de stat sau din fonduri externe nerambursabile, în condițiile și limitele stabilite prin hotărâre a Guvernului.

(2) Prin hotărârea prevăzută la alin. (1) se stabilește și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate.”

Cu alte cuvinte Guvernul va emite ulterior o Hotărâre care va stabili condițiile, limitele precum și mecanismul de asigurare a contravalorii cărții electronice de identitate.

Locul nașterii și adresa de domiciliu vor fi imprimate pe cip

O altă schimbare majoră propusă de MAI vizează informațiile care apar pe noile cărți electronice de identitate.

Locul nașterii va fi doar în format electronic, stocat pe cipul cărții electronice de identitate, fără a mai fi prezent nici pe noile cărți de identitate simple. Aceasta deoarece din luna septembrie 2023 ar trebui să funcționeze, potrivit MAI, un nou sistem informatic – Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă (SIIEASC). În acest sistem IT va fi stocat și generat locul nașterii.

Adresa de domiciliu va rămâne inscripționată pe cărțile de identitate simple, dar nu va mai fi inscripționată și pe verso-ul cărții electronice de identitate, ca în prezent. Adresa de domiciliu și respectiv de reședință vor fi de asemenea stocate pe cip-ul cărții electronice de identitate. Înscrierea adresei de domiciliu doar în suportul electronic al cărții electronice de identitate (CEI) se va face pentru a se elimina obligația preschimbării CEI atunci când vrei să îți schimbi domiciliul, se arată în nota de fundamentare.

Procedura preschimbării domiciliului va fi furnizată exclusiv în mediul digital, fără să te mai prezinți la ghișeu.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *