Protest spontan la penitenciarul Poarta Albă: Deținuții au rămas nesupravegheați

Un protest spontan a izbucnit la penitenciarul Poarta Albă. Angajații penitenciarului protestează în fața pușcăriei, iar miercuri dimineați deținuții nu au fost supravegheați, conform Antena 3 CNN.

Polițiștii din penitenciare sunt nemulțumiți de nivelul de salarizare, dar și de faptul că nu s-au respectat promisiuni ale Guvernului.

Oamenii amenință că vor protesta pe termen nelimitat. La Penitenciarul de la Poarta Albă, oamenii sunt extrem de supărați şi revoltați de situația lor. Spun că s-au săturat de promisiunile pe care le-au tot auzit în ultima vreme, fie că vorbim despre Alina Gorghiu, fie că vorbim despre foștii miniștri. Toți au stat de vorbă cu ei și le-au promis că vor avea o condiție mai bună de muncă. Le-au promis fonduri suplimentare și că orele efectuate vor fi la rândul lor plătite. Iată că acest lucru însă nu s-a întâmplat, deși s-a stabilit foarte clar.

Polițiștii din penitenciare protestează miercuri în toată țara, nemulțumiți de munca suplimentară pe care o prestează din cauza lipsei de personal. Poliţiştii au refuzat să intre la program, în timp ce deţinuţii au rămas nesupravegheaţi.

Potrivit angajaților din penitenciare, discuţiile cu ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, nu au condus la  rezolvarea problemelor reclamate. Ministrul le-a spus în şedinţă că nu îi poate ajuta, potrivit Antena3.ro. Astfel că polițiștii din penitenciare au declanșat proteste spontane, după ce au transmis încă din luna mai semnale în acest sens.

Oamenii se plâng de faptul că au acumulat ore suplimentare, de faptul că aceste ore suplimentare nu sunt plătite, așa că astăzi, pur și simplu, nu au mai intrat la muncă.

Refuzul personalului de a efectua munca suplimentară va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară întrun volum fără precedent în România. Personalul operativ se va prezenta la serviciu dar nu a mai intrat în serviciu”, se precizează într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar.

Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar a decis refuzul muncii suplimentare în unitățile în care aceasta are membri, cu următoarele revendicări:

1. Aplicarea integrală a Legii-cadru nr 153/2017
2. Excluderea Sistemului Penitenciar de la aplicarea prevederilor preconizatului proiect de lege privind unele masuri fiscal bugetare, în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea serviciilor publice, disciplina economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
3. Plata drepturilor stabilite pentru structurile din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, respectiv norma de hrană și norma de echipare, la valoarea actualizata, fără plafonări
4. Deblocarea posturilor vacante în vederea ocuparii prin concurs, pentru a face posibilă desfășurarea in condiții minime de siguranță a activităților în sistemul penitenciar

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *