Rusia admite că vrea la Gurile Dunării, la granițele de pe vremea Ecaterinei a II-a! Asta include și… Odesa. „Trebuie să readucem Lumea Rusă în granițele sale fireşti!”

Preşedintele Parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov, a declarat pentru Agenţia de presă RIA Novosti, citat de Rador, că, după finalizarea aşa-ziei operaţiuni speciale militare ruse din Ucraina, ţinuturile istorice din regiunea de nord a Mării Negre ar trebui să revină în componenţa Rusiei, aşa cum a fost în perioada împărătesei Ecaterina a II-a. El a amintit faptul că, anul trecut, regiunile Doneţk şi Luhansk, precum şi regiunile Zaporojjia şi Herson s-au „alăturat” Rusiei.

Sunt convins de faptul că revenirea la Novorossia nu s-a încheiat aici. Trebuie să readucem Lumea rusă (Ruskii mir) în graniţele sale fireşti – cele la care se ajunseseră sub guvernarea Ecaterinei a II-a“, a declarat Konstantinov.

El a adăugat că, dacă se va încerca o soluţionare a conflictului ucrainean, bazându-se pe istorie, atunci ar trebui să se facă recurs la perioada Ecaterinei a II-a şi ale Prinţului Potemkin, care au înţeles necesitatea consolidării sudului Imperiului Rus. Potrivit lui Konstantinov, anexarea teritoriilor din regiunea de nord a Mării Negre, inclusiv a regiunilor Mikolaiv şi Odesa, va deveni o garanţie de securitate strategică pentru Rusia. Comentând declaraţiile ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, despre „Marea NATO”, Konstantinov a susţinut că Ucraina, după ce a pierdut deja Marea Azov, ar trebui să fie privată şi de accesul la Marea Neagră.

Rusia a generat pe data de 24 februarie 2022 cea mai mare criză de securitate din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial. Invazia la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei e primul război de cucerire purtat pe teritoriul Europei după evenimentele celui de-al Doilea Război Mondial.

Invazia barbară a trupelor ruse, împotriva tuturor normelor de drept internațional, s-a dorit a fi o „operațiune militară specială” fulger, pe trei direcții, cu scopul de a „denazifica” și decapita conducerea politică a Ucrainei. Ca urmare a unei rezistențe formidabile a Ucrainei, coroborat cu sprijinul etapizat al Occidentului unit, Rusia s-a văzut nevoită să recalibreze obiectivele invaziei și să se retragă din ofensiva din jurul Kievului, axându-se pe sud-estul Ucrainei. După ce a ocupat teritorii uriașe și a anexat ilegal patru regiuni, Lugansk, Donețk, Zaporojie și Herson (fără măcar să le controleze în totalitate), în luna septembrie o contraofensivă fulminantă a Ucrainei a împins trupele ruse pe partea cealaltă a Niprului în sud iar în nord Ucraina a eliberat în Harkov în doar 5 zile tot atâta teritoriu cât a ocupat Rusia în 5 luni. Ulterior frontul s-a stabilizat, războiul transformându-se în unul de uzură.

Iarna și marea ofensivă a Rusiei nu au modificat cu nimic arhitectura frontului ucrainean.

De ce Marea Azov devine un punct strategic pentru Ucraina

Există acum o acalmie relativă pe linia de contact. Luptele sunt locale și sunt conduse în principal de unități de artilerie, transmit forțele proruse. Cu toate acestea, în mai multe direcții, forțele armate ale Ucrainei încearcă să avanseze, ceea ce poate indica o schimbare de tactică, lucru care îi ține în alertă maximă pe ruși, mai ales că Ucraina a fost înarmată masiv de Occident în ultima perioadă.

Ceea ce este interesant este că inclusiv forțele armate rusești de la sol remarcă faptul că ucrainenii sunt activi acolo unde obișnuiau să stea în defensivă. Grupuri de asalt de infanterie, susținute de vehicule blindate, au atacat în zona Pavlovka și Nikolskoye – așezări la sud-vest și sud-est de Vuhledar. informează RIA Novosti (publicație din Rusia). Dar a existat și un răspuns de la aviația rusă. După multe ore de lupte, ucrainenii s-au retras la Vuhledar, pierzând „zeci de luptători”, „mai multe tancuri” și „vehicule de luptă pentru infanterie”, asta cel puțin poziției forțelor rusești.  Vuhledar este una dintre direcțiile posibile ale contraofensivei ucrainene, preconizează armata rusă. Dacă vor avea succes, vor putea ajunge în Volnovakha și vor avansa de acolo spre sud – spre coasta Azov.

Sarcina Kievului este de a tăia coridorul nostru terestru către Crimeea și de a recâștiga accesul în Marea Azov”, explică un ofițer rus al Corpului 1 Armată cu pseudonimul Klim, pentru sursa citată. „Există o opinie că este mai ușor să se realizeze acest lucru dinspre Vuhledar decât să se spargă toate liniile de apărare din Zaporijjea. Prin urmare, fortificațiile de câmp au fost ridicate de-a lungul autostrăzii Donețk-Mariupol, importantă din punct de vedere strategic, în ultimele săptămâni”, potrivit acestuia relatează RIA Novosti.

Cu toate acestea, un progres pentru Mariupol, crede el, ar fi „în primul rând un succes de imagine.” Chiar dacă trupele câștigă un punct de sprijin în oraș, „vor fi înconjurați” de forțele rusești, consideră oficialul rus.

Rușii iau în colimator Odesa cu drone iraniene

Drone lansate de forţele ruse au lovit regiunea Odesei (sudul Ucrainei) în noaptea de marţi spre miercuri, provocând un incendiu la o facilitate de infrastructură, a declarat în cursul dimineţii şeful comandamentului militar al regiunii Odesa, Iuri Kruk, citat de Reuters, relatează Agerpres.

Autorităţile militare locale au precizat – potrivit AFP – că forţele ruse au utilizat în acest nou atac drone de tip Shahed-136/131, fără să facă victime umane. „Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice au fost distruse, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită”, a indicat miercuri administraţia militară a districtului Odesa într-un comunicat, precizând că nu au fost raportate victime pentru moment.

Serviciile de urgenţă ale statului au fost mobilizate pentru stingerea incendiilor şi limitarea pagubelor, potrivit sursei citate. „Zece din 12 drone kamikaze ‘Shahed-136/13’ au fost distruse de către soldaţii brigăzii de rachete antiaeriene din Odesa”, a detaliat comandantul forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Mikola Oleşciuk.

Dronele Shahed-136 sunt fabricate în Iran şi pot transporta o încărcătură explozivă de 35 până la 50 de kilograme. Ele sunt utilizate cu regularitate de către forţele ruse împotriva Ucrainei. În cursul nopţii trecute, postul de televiziune local ‘Suspilne’ a comunicat despre o serie de explozii care s-a auzit la Odesa, în timp ce administraţia militară regională a îndemnat locuitorii să nu filmeze şi nici să nu posteze nimic pe internet legat de atacul în curs de desfăşurare.

Odesa era o destinaţie de vacanţă privilegiată pentru mulţi ucraineni şi ruşi înainte de declanşarea invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie 2022. De la începutul conflictului, Odesa a fost bombardată de nenumărate ori de către forţele ruse. În ianuarie, UNESCO a înscris centrul istoric al Odesei pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol.

După cum a relatat agenţia de presă Unian, preşedinţia de la Kiev a transmis marţi seara că apărarea antiaeriană ucraineană a doborât cinci drone kamikaze deasupra regiunii Zaporojie (sud). Ulterior, unitatea antiaeriană a grupului de armată ‘Est’ (‘Vostok) al forţelor de apărare ucrainene a indicat că, în total, şapte drone au fost interceptate şi doborâte marţi seara deasupra regiunilor Zaporojie şi Dnepropetrovsk – şase Shahed-136/131 şi un Orlan-10 OTR, conform Unian.

În ultimele 24 de ore, inamicul a lansat patru rachete şi a efectuat 60 de lovituri aeriene” făcând în special răniţi în rândul populaţiei civile, a indicat armata ucraineană, citată de AFP.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *