Salvamontiștii, alarmați de apeluri automate SOS transmise de snowmobile

Salvamontiștii au avut parte de situații inedite în ultimele ore. Două apeluri automate SOS transmise de la două snowmobile i-au pus în alertă, în Munții Parâng. Un apel a venit de la un snowmobil aflat pe versantul sudic al masivului Parâng, iar altul, pe cel nordic, la 3-4 km unul de celălalt. Situația a impus derularea unor ample acțiuni de căutare din partea salvamontiștilor.

Dacă apelul de pe versantul sudic a fost identificat rapid că fiind transmis din greșeală de către echipamentul special din dotarea snowmobilului, pentru cel de pe versantul nordic căutările s-au desfășurat câteva ore bune și în condiții deosebit de grele. Din fericire și posesorul celui de-al doilea snowmobil a ajuns într-o zonă cu semnal și a putut fi contactat și confirmat că nu are probleme, moment în care salvamontiștii au putut încheia acțiunea de salvare”, spun salvamontiștii, potrivit adevarul.ro.

Salvamontiștii din Voineasa au parcurs o parte din distanță cu snowmobilul și, din cauza zăpezii foarte mari, au continuat deplasarea pe schiuri de tură. Din cauza vizibilității reduse nu se putea solicita intervenția salvamontiștilor cu un elicopter. Apelul automat a fost recepționat prin Sistemul național de urgență 112, iar coordonatele GPS au fost transmise către salvamontiști și indicau o locație în zona Galbenul. Aici s-au deplasat două echipaje salvamont de prim-răspuns pe snowmobil și pe schiuri de tură.

Risc de avalanșă în Munții Bucegi și în Carpații Meridionali

Salvamontiştii anunţă că, în urma ninsorilor din ultima zi, există risc însemnat de producere a unor avalanşe în Carpaţii Meridionali și în Munții Bucegi. Oricine se încumetă la drum trebuie să fie pregătit de riscuri. Pericolul mare este la altitudini de peste 1.800 de metri. Riscul este evaluat la 3 pe o scară de la 1 la 5 în Meridionali, iar în Bucegi, unde a nins mult, riscul de avalanşă este însemnat în unele zone. Salvamontiștii dâmbovițeni avertizează că există un risc ridicat de avalanșe în Munții Bucegi.

Pentru toți iubitorii muntelui care doresc în următoarele zile, să ajungă în zona montană Peștera-Padina, trebuie să fie echipați specific perioadei de iarnă. În Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina a nins transformând întreaga zonă într-un peisaj parcă desprins dintr-o poveste. Deplasările către stațiunea turistică de interes național Peștera-Padina trebuie să se realizeze cu autovehicule echipate corespunzător sezonului rece”, precizează Salvamont Dâmbovița.

Trasee închise:

– Peștera – Vf. Omu pe Valea Obârșiei (Banda albastră)

– Peștera – Refugiul Bătrâna pe Valea Doamnelor (Triunghi roșu)

– Peștera – Piatra Arsă (Banda Albastră)

– Padina – Cota 2000 (Banda Roșie)

– Muntele Tătaru – Cabana Bolboci sau Cheile Tătarului (Triunghi roșu și triunghi galben)

– Dobrești – Scropoasa – Cabana Bolboci pe Valea Ialomiței (Cruce albastră)

– Tot Masivul Leaota

Salvamontiștii precizează că restricția este valabilă până la data de 31 ianuarie cu posibilitatea de prelungire.

Telefoane utile:

– Salvamont Salvaspeo Dâmbovița 0726.68.66.85

– Dispeceraul National Salvamont 0725.82.66.68 (Salvamont) pentru informaţii si recomandări privind zona montană

– 112 pentru cazurile ce implică acțiunea comună a mai multor servicii de urgenţă.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *