Scandal ireal în Poliție: Sindicatul Europol reclamă că s-a introdus sclavia în Poliția Capitalei, din cauza programului de opt ore!

Sindicaliştii Europol protestează, vineri, şi reclamă o „dispoziţie ilegală” cu privire la programul de lucru la Poliţia Capitalei, prin care ar fi fost reglementată sclavia la nivelul structurilor de ordine publică. Instituţia precizează că dispoziţia respectă prevederile legale şi stabileşte programul de lucru în trei schimburi de câte opt ore.

„La nivelul Poliţiei Capitalei, după orele de program, Berechet (chestorul principal de poliţie Bogdan Berechet – n.r.) a emis o dispoziţie ilegală prin care se reglementează programul de lucru la nivelul structurilor de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie (…) Dispoziţia stabileşte forma de organizare a programului de lucru în schimburi de 8 ore, dar cu menţiunea că se diminuează timpul de refacere a capacităţii de muncă şi astfel, se legalizează posibilitatea de abuz asupra agenţilor de ordine şi siguranţă publică”, afirmă sindicaliştii Europol.

Aceştia precizează că au identificat mai multe elemente care contravin prevederilor legale, respectiv:

1.        prin stabilirea timpului de refacere a capacităţii de muncă mai mic de 16 ore sunt încălcate prevederile art. 26 alin. 3 din Acordul colectiv;

2.        se instituie şi legalizează „forţările”, respectiv posibilitatea planificării din schimbul 3 în schimbul 2, din schimbul 2 în schimbul 1, sau de ce nu, din schimbul 1 în schimbul 3 în aceeaşi zi;

3.        Încălcarea dreptului la repausul săptămânal conform ART. 2 ALIN. 2 din Omai 577/2008 care prevede faptul că repausul săptămânal se acordă în zile consecutive;

4.        instituirea unei suveici în sensul de a împărţii personalul în 3 grupe iar fiecare să lucreze 10 zile schimbul 1, 10 zile schimbul 2, 10 zile schimbul 3. Această modalitate infantilă de proiecţie managerială goleşte de conţinut principiul utilizării resursei umane în funcţie de analiza informaţiilor cu privire la situaţia operativă existente în teren;

5.        reglementarea abuzului reprezentat de renunţarea la drepturile minimale pe care orice angajat le are prevăzute conform Art. 38 din Codului muncii, prin aceea că se instituie posibilitatea ca poliţiştii să renunţe la timpul de refacere a capacităţii de muncă sau la repausul săptămânal.

Sindicaliştii acuză că ”şeful Poliţiei Capitalei a reglementat sclavia la nivelul structurilor de ordine publică printr-o dispoziţie care nu are nicio legătură cu legalitatea”.

Oficialii Poliţiei Capitalei au transmis precizări, explicând că decizia stab ileşte programul de lucru în trei schimburi, cu durata de 8 ore.

În baza Dispoziţiei Directorului General al Poliţiei Capitalei, emisă la data 27 februarie 2024, privind reglementarea unui program unitar de lucru la nivelul Birourilor de Ordine Publică, din cadrul subunităţilor Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, s-a implementat timpul de lucru al poliţiştilor din cadrul Compartimentelor Siguranţă Publică şi Patrulare, serviciul fiind organizat în trei schimburi, durata unui schimb este de opt ore”, au transmis, vineri, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

Potrivit acestora, decizia ţine cont de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, art. 11 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, art. 39 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, art. 3 din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal, Legii nr. 218/2002 privind organizarea si funcţionarea Poliţiei Române şi art.25 din Acordul Colectiv privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici cu statut special – poliţişti din Ministerul Afacerilor Interne.

Programul poliţiştilor de la secţii a fost uniformizat, respectiv, la Secţia 23, s-a schimbat programul, de la 12 ore, la 8 ore, având în vedere că era singura secţie de poliţie cu acest program”, au mai precizat oficialii Poliţiai Capitalei.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *