Se apropie de VOT FINAL legea care lasă fără permis de conducere șoferii care nu plătesc amenzile în 60 de zile
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a Camerei Deputaților a adoptat marți, 28 martie, un raport favorabil cu privire la o propunere legislativă a PNL care prevede că permisul de conducere este suspendat dacă amenzile de circulație nu sunt plătite în termen de 60 de zile. Deși propunerea legislativă a fost respinsă de Senat, iar Guvernul nu susține modificarea, proiectul urmează să ajungă la vot final în Camera Deputaților cu propunere de adoptare.
Textul propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice:
„Art. 103 se modifică și se completează după cum urmează:
(1) Suspendarea exercității dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune:
(f) până în momentul achitării amenzii, dacă aceasta nu a fost achitată în termen de 60 de zile de la sancționarea contravenientului.”
Propunerea legislativă este semnată de 21 de parlamentari PNL. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul, însă Guvernul a avertizat că ar putea exista unele motive de neconstituționalitate, precum și dificultăți în aplicarea prevederii legale.