Șefa Antidrog: „Avem o școală unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru a ascunde mirosul de cannabis”
Directoarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), Ramona Dabija, susține că există o școală în București în care elevii „aprind bețișoare parfumate în clasă” pentru a acoperi mirosul de cannabis, potrivit Europafm.ro. În cadrul unei dezbateri din Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, directoarea ANA a pledat pentru organizarea unor cursuri de formare care să îi facă pe profesori să recunoască substanțele interzise și comportamentul unui adolescent consumator de droguri.
„Avem o școală din București unde copiii aprind bețișoare parfumate în clasă pentru că vine doamna de la ANA nu pentru că intră profesorul de la școala respectivă și miroase a cannabis. Avem cazuri în România de copii care consumă și fac abuz de medicamente și aici nu vorbim doar de medicamente cu prescripție medicală, gen Xanax care a fost în cazul Medusa, ci vorbim de consum de medicamente care se găsesc în orice casă care, combinate cu alte substanțe, pot da aceste efecte”, a declarat Ramona Dabija.
Dezbaterea a venit în contextul dosarului „Droguri în licee”, în care autoritățile au destructurat o grupare care distribuia substanțe interzise în unități de învățământ de top din Capitală. Doi tineri sunt în arest preventiv, dintre care unul în arest la domiciliu, în timp ce alți patru sunt cercetați sub control judiciar.