Șeful Statului Major al Apărării, gen. Petrescu, la conferința şefilor Apărării din Balcani

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a participat, în perioada 17-19 mai, la cea de-a XVI-a ediție a Conferinței șefilor Apărării din Balcani pe probleme de cooperare militară, organizată la Sofia, Bulgaria. Agenda reuniunii a vizat discutarea stadiului și intensificarea cooperării în domeniul apărării la nivelul statelor din Balcani, cu accent pe instruirea în comun și gestionarea amenințărilor asimetrice.

În cadrul conferinței, șefii Apărării au semnat Declarația Comună (Joint Statement) prin care se transmit orientările de cooperare pentru perioada următoare, precum și dezvoltarea proiectelor inițiate în comun. Totodată, șefii Apărării au aprobat concluziile subgrupurilor de lucru pe domeniile educație, instruire și exerciții, respectiv amenințări asimetrice și au apreciat activitatea desfășurată sub președinția bulgară a inițiativei.

Generalul Daniel Petrescu a subliniat faptul că dinamica situației regionale de securitate impune afirmarea angajamentului pentru întărirea cooperării militare în Balcani. „Declarația comună identifică modalități concrete pentru creșterea colaborării, cum ar fi cele din domeniul apărării cibernetice, dar și cele din planul instruirii forțelor pentru creșterea interoperabilității”, a declarat șeful Apărării.

În marja conferinței, generalul Daniel Petrescu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său din Turcia, generalul Yașar Güler.

Forumul se desfășoară anual și reunește șefii Apărării din nouă țări din Europa de Sud-Est: Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia și Turcia. Acesta are drept scop dinamizarea cooperării militare regionale prin întărirea securității și asigurarea unui climat de stabilitate în regiunea Balcanilor, identificarea și dezvoltarea unui mecanism regional de gestionare a crizelor și participarea în comun la exerciții pentru creșterea interoperabilității forțelor armate din regiune. La această ediție a conferinței au fost invitați și șefii apărării din Croația și Slovenia, precum și reprezentanți de nivel înalt ai NATO și UE.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *