Sute de ceasuri inteligente false, confiscate de Poliția de Frontieră în Portul Constanța
Sute de ceasuri contrafăcute, în valoare de 1,3 milioane de lei, au fost confiscate în Portul Constanța. O echipă formată din autoritățile de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a descoperit într-un container sosit din China 350 de ceasuri inteligente (smartwatch) care arătau la fel ca cele ale unei firme cunoscute, însă la atingere erau suspecte. Toate cele 350 de ceasuri urmau să fie transportate într-o societate comercială din Ilfov.
Într-un alt control, polițiștii de frontieră au descoperit 85 de articole vestimentare care erau asemănătoare mărcilor cunoscute, însă s-au dovedit a fi contrafăcute. Persoanele prinse au susținut că au cumpărat articolele din Turcia, însă fără a deține vreun document de proveniență.
Polițiștii de Frontieră continuă cercetările pentru punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrare, potrivit Mediafax.
Smartwatch-urile în valoare de 1.280.000 lei și hainele în valoare de 8.500 de lei au fost confiscate.