Tîlvăr (MApN), la deschiderea noului an școlar la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general-locotenent Ciprian Marin, au participat luni, 9 septembrie, la festivitatea oficială de deschidere a anului școlar 2024-2025, la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

În mesajul transmis, ministrul Tîlvăr a urat succes tuturor elevilor care încep un nou an de învățământ în colegiile naționale militare: „Învățământul militar liceal din România este recunoscut ca o școală redutabilă, de elită, care formează caractere puternice. Această carte de vizită a fost scrisă de zeci și zeci de generații de absolvenți care au dezvoltat cariere de succes în Armata României, dar și în alte domenii și instituții din afara sa. Aveți toate motivele să fiți mândri că puteți contribui, la rândul vostru, la consolidarea acestui renume”, a declarat Angel Tîlvăr. 

Ministrul apărării naționale a apreciat eforturile conducerii instituției și ale profesorilor pentru impunerea Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare”, care va sărbători, în curând, 100 de ani de la înființare, drept una dintre cele mai bune instituții de profil din județul Suceava și din țară.  

Ministrul Tîlvăr a evidențiat că, având în vedere și actualul context de securitate, educația militară trebuie să devină din ce în ce mai performantă și să producă noi generații de elită.

„Colegiile militare sunt baza sistemului militar de învățământ, unul cu adevărat performant, un sistem de elită menit a produce elite. Afirm acest lucru în baza rezultatelor obținute de elevii militari la concursurile naționale și internaționale, la olimpiade, a mediilor foarte mari de la examenele de bacalaureat, a performanțelor elevilor noștri din timpul mobilităților internaționale din cadrul programului ERASMUS și, bineînțeles, pe baza admiterii elevilor noștri la prestigioase instituții de învățământ superior din alte armate ale lumii”, a punctat ministrul apărării naționale în discursul său.

Cu prilejul vizitei la Colegiul național militar „Ștefan cel Mare”, ministrul Angel Tîlvăr a purtat discuții cu profesorii și conducerea instituției de învățământ și s-a interest cu privire la nevoile de sprijin din partea ministerului. „Sprijinim și încurajăm performanța în educație prin derularea unor proiecte de modernizare a infrastructurii, a sălilor de curs și a laboratoarelor, a spațiilor de cazare, de sevire a mesei, a sălilor și terenurilor de sport în liceele militare. Vrem să vă bucurați de o bază materială modernă în așa fel încât să beneficiați de toate condițiile de pregătire pentru a dobândi cunoștințele și valorile necesare formării dumneavoastră”, a menționat ministru Tîlvăr.

La rândul său, generalul-locotenent Marin le-a spus bun venit elevilor din clasa a IX-a, care au pășit pe pentru prima dată pe poarta colegiului de la Câmpulung Moldovenesc și a urat mult succes tuturor elevilor în noul an școlar.

„Să fiți mândri de uniforma pe care o purtați, ea este un simbol și un angajament de a respectavalorile și principiile pe care Armata României le promovează”, a subliniat șeful Statului Major al Forțelor Terestre.

Ceremonii similare au avut loc astăzi la toate colegiile naționale militare și școlile de maiștri militari și subofițeri ale Ministerului Apărării Naționale.

Spread the love

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *