Un bărbat a fost depistat beat la volan de două ori în mai puțin de trei ore
Un bărbat din Bacău a fost prins conducând beat de două ori în doar câteva ore. Șoferul, în vârstă de 44 de ani, a fost oprit, prima dată, în jurul orei 24.00, iar la testarea alcoolscopică a obținut o valoare de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, după aproximativ trei ore, același bărbat a fost prins în flagrant de un alt echipaj care l-a supus la un nou control cu aparatul etilotest. De această dată aparatul a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Bărbatului i s-a înmânat o dovadă de reţinere a permisului de conducere fără drept de circulaţie şi i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În jurul orei 02.50, o patrulă auto din cadrul Secţiei 2 Poliţie Bacău a depistat în flagrant delict, pe strada Martir Horia din localitate, acelaşi conducător auto, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.
După ce a fost testat, pentru a doua oară, șoferul a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, polițiștii l-au reţinut pentru 24 ore şi au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.